Scandal în Cehia: doi generali și șefa de cabinet a premierului, arestați pentru spionaj de alcov, legat de divorț

Petr_Nečas
Petr_Nečas

Guvernul ceh este în centrul unui scandal uriaș, cu acuzații de spionaj, corupție, lobby, arestări la vârful guvernului și al Armatei. Primul ministru, Petr Nečas, a refuzat să demisioneze, după raidul poliției de vineri, care a dus la arestarea șefei sale  de cabinet, alături de doi generali, veterani ai războiului din Afganistan. Anunțul a fost făcut de Radio Praga.

Șefa de cabinet, Jana Nagyová, considerată drept mâna dreaptă a premierului, a fost arestată, existând două capete de acuzare, scrie The Economist. Au fost, de asemenea, arestați doi generali veterani ai războiului din Afganistan.

Soția premierului ar fi fost spionată de amantă

În primul caz, Jana Nagyová ar fi cerut unei agenții de informații militare să spioneze trei persoane, din considerente personale, iar ofițerii au răspuns acestei cereri. Procurorii nu au dezvăluit identitatea celor spionați, dar presa crede că ar fi vorba de fosta soție a premierului, Radka Nečasová și de apropiați ai acesteia. Tabloidele au speculat de multă vreme că între premier și șefa sa de cabinet ar exista o „relație romantică”. Divorțul premierului a fost anunțat la începutul săptămânii, punând capăt unei căsătorii de 30 de ani, scrie europeanvoice.com.

Arestările teatrale afectează imaginea țării

A doua acuzație vizează oferirea de mită, unor deputați dizidenți, sub forma unor posturi bine plătite în companii de stat. Scopul: obținerea de sprijin pentru coaliția aflată la putere. Dacă acuzațiile vor fi susținute în Instanță, șefa de cabinet a premierului ar putea primi cinci ani de închisoare.

 Premierul a spus, referitor la acuzațiile de spionaj, că este vorba despre o neînțelegere și o implicare profesională sporită, care au dus la întreprinderea unor ”pași care nu trebuiau efectuați”. Petr Necas consideră că arestarea teatrală a celor doi generali afectează imaginea Cehiei. Cât privește negocierile cu deputații dizidenți, acestea ar fi negocieri politice standard, care nu ar trebui criminalizate.

Necas, supranumit Mr. Clean

Dacă premierul nu demisionează, consideră ziarul citat, o eventuală moțiune de cenzură ar fi decisă de partidelor mai mici din coaliția de guvernare. Cel mai greu cuvânt de spus îl are partidul condus de Karel Schwarzenberg , ministru de Externe. Președintele Miloš Zeman a sugerat, deja, demisia premierului.

Opoziția, de stânga, anunță introducerea unor moțiuni de cenzură, mai ales că partidul lui Necas, Civic Democrat, a câștigat în 2010 pe tema luptei anticorupție, fiind supranumit în presă ”Mr. Clean”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel