Scandal în PSD, pe alegerile parlamentare. Un lider amenință cu demisia

Fostul preşedinte al organizaţiei judeţene Botoşani a Partidului Social Democrat (PSD), Ovidiu Portariuc, ameninţă cu demisia din partid.

Acesta a subliniat, într-o postare pe Facebook, că va continua în politică, 'chiar dacă lupta va fi dusă sub culorile altui steag'.

Fostul lider PSD, care a fost şi primar al municipiului Botoşani, şi-a manifestat dezamăgirea faţă de modul în care conducerea organizaţiei a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, el fiind înscris în competiţia internă.

'În perioada următoare, vă voi anunţa decizia mea, pentru că nu voi părăsi niciodată câmpul de luptă, chiar dacă lupta va fi dusă sub culorile altui steag, dar în numele unor principii şi a interesului acestui oraş', a scris Portariuc. Portariuc este convins că înfrângerea sa în alegerile locale pentru funcţia de primar a fost determinată şi de 'o divizie camuflată bine în PSD'.

'Nu ştiu cine are interes în afara PNL şi a d-lui Flutur să mă elimine complet din viaţa politică locală. Ştiu că am deranjat mult, am stricat cuiburi, am atins grupuri de interese politico-economice extrem de puternice, unele transpartinice. Mi-am făcut doar datoria şi mi-o voi face şi pe viitor, aşa cum am jurat cu mâna pe Biblie şi Constituţie! Ştiu că m-am luptat nu doar cu două partide, PNL şi PDL, şi cu televiziunile lor, ci şi cu o divizie a lor camuflată bine în PSD. Dar nu îi acuz pe adversarii politici, ci pe cei care din interior îi ajută cu atâta talent şi dăruire. În război, dezertorii sau trădătorii sunt executaţi, în politică sunt avansaţi!', a subliniat Portariuc. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel