EXCLUSIV  Rușii au ”cucerit” Teatrul Nottara!

Ion Grosu și Crenguța Hariton, doi actori de marcă ai Teatrului Nottara
Ion Grosu și Crenguța Hariton, doi actori de marcă ai Teatrului Nottara

La început de primăvară, Teatrul Nottara a înmugurit într-o explozie de premiere. S-a lăsat “cucerit” de ruși și bine a făcut! A adus în atenția publicului bucureştean, doi dramaturgi ruși contemporani (Dmitri Bogoslavski, Iaroslava Pulinovici), două texte puternice (Somnambulism, Iubirea la oameni) o regizoare din țara lui Gogol  (Evghenia Berkovici) și un regizor român (Alexandru Mâzgăreanu), doi traducători excelenţi (Bogdan Budeş, Raluca Rădulescu) și o parte din talentata trupă a teatrului, dar și actori colaboratori. Pe scurt, o încântare artistică, culturală, un exercițiu de cunoaştere și iubire.  

Neliniştea de a fi viu

Textul tinerei autoare Iaroslava Pulinovici, Somnambulism, a fost prezentat prima oară pe scena Teatrului Nottara în urmă cu trei ani, în cadrul proiectului Spectacolul începe cu o lectură. Și iată că, în actuala stagiune, are  premiera în regia tânărului și ambiţiosului regizor Alexandru Mâzgăreanu, care a lucrat alături de scenografa Rodica Der și  muzicianul Alexandru Suciu.  Subiectul ne privește în mod direct, oriunde am fi și oriunde am trăi,  banal, la prima vedere, trădarea din relația de cuplu, cine pe cine înșeală, subiect căruia nici psihologii și nici psihanaliştii nu au reușit să-i găsească toate motivaţiile, dedesubturile.

Slava, personajul principal, un bărbat aflat în plină maturitate, se confruntă cu moartea soției sale, Renata, și descoperă cu uimire prin e-mailurile ei, că avea un amant. Numai că de mai bine de patru ani, la rândul lui, o înșeală pe Renata. Acesta-i momentul care-i răstoarnă complet modul de abordare a relațiilor sale cu cei din jur și, totodată, reconsiderarea principiilor sale de viață. Moartea Renatei și aflarea adevărului îi dau un timp de răgaz doar pentru sine, pentru  a se regăsi. Brusc, își dă seama că viața lui a fost cea a unui somnambul, confuz, evaziv, alunecos, pentru care omisiunea din propria viață a fost singurul reper. Omisiunea de a fi soț, omisiunea de a fi părinte, omisiunea de a fi, pur și simplu. Încearcă să iasă din starea de somnambulism în care a trăit fără să știe, ca mulți dintre noi, și  se hotărăşte să nu mai mintă niciodată. Doar că adevărul, după ce o viață întreagă a mințit, este o himeră, nimeni nu are cum să înțeleagă ce vrea să spună, mai ales că majoritatea a ales  calea somnambulismului. E mai simplu să întorci spatele, să te uiţi în altă parte, decât să te confrunți cu ceea ce nu s-a schimbat nicicând: împăratul e gol! 

Ion Grosu intră perfect în sufletul lui Slava.  Este genul de actor pe care orice regizor și l-ar dori. L-am remarcat pe Ion Grosu încă de la prima sa apariţie pe scena Teatrului Nottara, în 2001, și am fost convinsă ca va fi una dintre personalităţile de marcă ale scenei româneşti. Pune amprenta personală, cea a creativităţii și originalităţii, pe orice personaj care-i este încredințat. 

Un rol deosebit alcătuieşte și Crenguţa Hariton, în Alla, amanta lui Slava, care nu-și dorește altceva, decât să fie iubită.

O apariţie surprinzătoare este cea a elevului în clasa a X-a, Iulian Mihai Cristea, în rolul Maksim (băiatul lui Slava) care exprimă atât de natural drama adolescentului neînţeles de părinți, neînţeles de societate, în căutarea propriei identităţi. Diana Roman deși doar trece prin scenă, într-un personaj enigmatic, O fată, reușește să reţină atenția spectatorului, iar Sorin Cociş în Boris, își face corect temele. Prietenul lui Slava, Dima, cu un Karl Baker în mare formă, reprezintă vocea societății, grăbită, care nu are cum să-şi încurce viața cu adevăruri minore,  cu dileme morale.  Un cuvânt special pentru talentul lui Bogdan Budeş, care nu se mărgineşte doar la rolul de traducător, ci de fiecare dată, reinterpretează textele pe care le aduce la lumină.

(w670)

Ion Grosu și elevul în clasa a X-a, Iulian Cristea Mihai, o surpriză extrem de placută

Când în cuplu dispare încrederea, totul se năruie. Despre această dureroasă pierdere ne vorbește Iaroslava Pulinovici, despre neliniştea de a fi viu, într-o lume din ce în ce mai somnambulă, care și-a pierdut principiile, direcția de conștiință.

Ciudată mai e iubirea la oameni!

Și tot despre iubire, despre drama și neputința de a putea s-o păstrezi, s-o protejezi, despre granița atât de subţire dintre dragoste, ură și crimă, este vorba în piesa lui Dmitri Bogoslavski, Iubirea la oameni. Se simte din primul moment coerenţa, forța și expresivitatea universului omenesc, cu toate că el este plasat într-un mic sătuc din Rusia profundă, unde sărăcia, violența, alcoolul, sunt endemice. Acest sătuc, ascunde în el originea lumii: iubirea. Poate părea paradoxal că o poveste tristă, violentă, primitivă  ridică vălul sub care ne ascundem, fie că suntem în cele mai avansate societăţi, fie în cele mai precare.  Textul face parte din antologia pieselor prezentate în Secţiunea Spectacole-lectură, din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și esterezultatul ediţiei a V-a a proiectului Spectacolul începe cu o lectură, desfăşurat în luna iulie a anului 2015 la Teatrul Nottara.

 

De ce ne-ar putea interesa lumea sordidă, promiscuă, violentă, haotică a unui sătuc din Rusia profundă? Poate, pentru că seamănă ingrijorător de mult cu orice sătuc din România profundă? Sau poate, pentru că iubirea, ura, pasiunea, nebunia, delirul, crima, nu au frontiere, nu au culoare politică, etnică, socială, culturală? Da, iubirea și multiplele ei feţe de Ianus, arată grobian, mocirlos, fetid, primitiv, în micul sătuc din Rusia profundă.

Şi da,  iubirea arată suav, romantic, sofisticat, curat, în ceea ce numim lumea civilizată. Numai că acolo, printre barbari, cu oameni abrutizaţi de băutură, muncă fizică, sărăcie extremă, iubirea e autentică. E o fiinţă vie, pulsează, e din carne, oase și sânge. E cât se poate de palpabilă, epidermică, vulcanică. Pe când în lumea civilizată, iubirea e din ce în ce mai upgradată, virtualizată, filtrată, ecologizată. Dintr-un punct de vedere mai subtil, regizoarea Evghneia Berkovici, scenografa Ksenia Sorokina și întreaga echipă lansează către noi, ne-barbarii, un semnal de alarmă. Nu lăsați iubirea să devină un artefact!

Trebuie să remarc inspirația traducătoarei Raluca Rădulescu, propunând acest titlu, atât de expresiv, un titlu în care se află întreaga chintesenţă a piesei.

Revenind la atmosfera acestui spectacol, care îmi amintește de povestirile lui Vasili Suşkin, se cuvine să dăm cezarului ce-i al cezarului, Actorul! Impecabile partituri actoriceşti fac Ada Navrot – Liuska - , personajul central în jurul căruia se învârte întreaga dramă și Ion Grosu – Serghei- , pe care-l regăsim și în prima propunere dramaturgică rusească, Somnambulism.

(w670)

Doi actori care ne poartă prin lumea imaginată de Dmitri Bogoslavski, Ada Navrot și Ion Grosu

Ada în Liuska e puternică și fragilă totodată, capabilă în aceeași măsură de iubire și crimă,  victima, care în cele din urmă se răzbună și distruge tot în jurul ei și pe ea însăşi.

Ion Grosu în Serghei, se compune din zeci de nuanţe și culori psihologice, portretul uni om marginal, ratat, temător, dar ascunzând în el o energie uriașă, energia iubirii care poate răsturna și ordinea lumii. Frica însă nu-i dă pace, și încet, încet îl devorează iubirea pentru Liuska. Atenți la personajele lor sunt  Sorin Cocis (Ivan, soțul Nastiei) și Dani Popescu (Kolia, soțul Liuskai).

(w670)

Întreaga distribuție a spectacolului Anca Bejenaru, Carmen Florescu, Sorin Cocis, Carmen Lopazan, Vlad Trifas, Sorina Stefanescu și Anda Caropol

Exceptionale, actriţele Anca Bejenaru (Olga Borisovna, mama Liuskai) și Anda Caropol (Lidia Fiodorovna, mama lui Serghei), întruchiparea mamelor care se sacrifică pentru copiii lor, fără să-i înțeleagă, mamele de profesie victime.

Pe Vlad Trifaş în rolul Ciubasov, pata de culoare a spectacolului, l-am remarcat încă din anii studenţiei. Are toate calitățile pentru un viitor actor important al scenei româneşti. El semnează și muzica spectacolului, fiind prezent cu melodii live.

Inocentă, credulă, fata de la oraș, care idealizează satul rusesc și oamenii lui,    Olga, interpretată cu mult talent de Raluca Jugănaru-Grosu, coboară parcă din „Nopţile albe” ale lui Dostoievski.

Nastia, soția   lui Ivan, domestică, guralivă, nemulţumită, cicălitoare, visătoare, o Madame Bovary eșuată în mâlul noroios, își găește în Sorina Stefănescu o foarte bună interpretare.    

Electrizant este jocul actriţei Carmen Florescu, în rolul Maska,  cu o vervă expresivă, cu o carismă aparte, umplând întreaga scenă prin fluiditatea limbajului gestual, prin nebănuitele resurse comice și dramatice. Am urmărit-o pe Carmen Florescu, de-a lungul anilor, o actrița care se inventeaza și se reinventeaza tot timpul, căreia nu-i plac lucrurile călduţe, și nu caută comoditatea în artă, calea de mijloc. Este prezentă în multe proiecte teatrale (unul din cele mai noi este Habemus Bebe), spectacole nonconformiste. Mă bucur pentru ea, că are șansa de a juca pe scena Teatrului Nottara. Sper ca regizorii de teatru s-o vadă și s-o cheme în distribuţiile viitoarelor spectacole.

Iubirea la oameni e ca o boală cronică, cu transmitere pe cale sexuală, un dor fără saţiu și, de multe ori, cu ieșirea în moarte.

Intrați în aceasta primăvară, la cele două premiere ale Teatrului Nottara. Veți petrece clipe de neuitat! 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt-ent-1
YesMy