România nu are un coordonator al siguranței rutiere, iar lipsa unei strategii unitare contribuie la menținerea unui număr ridicat de accidente.
În cursul anului 2025, la nivel național, au fost înregistrate 3.950 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 1.293 de persoane și rănirea gravă a 3.125 de oameni, arată datele IGPR. Comparativ cu 2024, au fost înregistrate cu 285 mai puține accidente (-6,7%), cu 185 mai puține persoane decedate (-12,5%) și cu 122 mai puține persoane rănite grav (-3,7%).
Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, în anul 2025, au fost traversarea neregulamentară a pietonilor (16,1% din total), neadaptarea vitezei la condițiile de drum (15,3% din total) și neacordarea priorității vehiculelor (9,5% din total). DC Media Group a organizat în data de 31 iulie 2026, începând cu ora 13.00, dezbaterea cu tema: Educația rutieră, disciplină obligatorie indiferent de vârstă. În cadrul dezbaterii au fost invitate mai multe personalități să ia cuvântul, inclusiv Titi AUR, fondator și instructor de conducere defensivă, Academia Titi Aur, dar și Raed Arafat, secretar de stat, șef al Departamentului de Stat pentru Situații de Urgență. Cei doi au vorbit despre declararea oficială a educației rutiere ca prioritate națională, având în vedere cifrele îngrijorătoare.
Titi Aur: "Educația rutieră poate să fie salvarea"
"După cum ați spus, noi facem de 3 ani și jumătate emisiune săptămânală, de aproape o oră, aici la DC News, și nu am reușit nicidecum să abordăm toate subiectele. Este foarte complex domeniul și sunt foarte multe lucruri de discutat. În schimb, vreau să menționez niște aspecte. Eu cred că educația rutieră poate să fie salvarea. Aici avem cea mai mare problemă. Când vorbim de educație rutieră, trebuie să vorbim de toți participanții la trafic: de la pietoni, bicicliști, trotinetiști, motocicliști, conducători auto amatori sau profesioniști, și nu în ultimul rând pasageri, indiferent că se deplasează cu mijloace de transport în comun sau cu mijloace private. România este pe ultimul loc, știm asta, în Europa, în ceea ce privește faptul că nu are o entitate care să coordoneze siguranța rutieră. Toată lumea se uită spre poliția rutieră. Din nefericire, după revoluție, acest aspect atribuit a fost luat de la poliția rutieră. Dacă înainte poliția rutieră coordona siguranța rutieră la modul general, se ocupa de educație, autoriza activitatea de transport, ce instructor, ce școală de șoferi, ei dădeau permise, și așa mai departe, după Revoluție, conform standardelor europene, acest lucru s-a împărțit. Acum este implicat Ministerul Transporturilor, lucru care nu era înainte legat de siguranța rutieră. Atunci era implicat doar în partea de drumuri. Ar trebui implicat și Ministerul Muncii, Ministerul Educației, și altele.
"Suntem o orchestră fără dirijor"
Practic, România nu are un dirijor, nu are un coordonator al siguranței rutiere. Suntem o orchestră fără dirijor. Deși avem anumiți membri ai acestei orchestre, care fac lucruri bune, unii foarte bune, alții parțial bune, alții nu fac nimic, și mă refer la poliția rutieră, care face lucruri în sensul acesta, inclusiv o parte de educația rutieră, dar nu este treaba lor să facă asta, atunci nu avem o direcție. Din păcate, Ministerul Muncii nu face nimic. Ministerul Educației nu face nimic. Ministerul Transporturilor face lucruri bune, dar face și lucruri proaste. Vezi cazul cu vânzarea atestatelor profesionale, ceea ce înseamnă șoferi needucați pe stradă. Școlile de șoferi ar trebui îmbunătățite. Sunt multe lucruri care ar trebui făcute. Mai este o instituție care face lucruri bune, dar de care ne-am dori să nu avem parte, și mă refer aici la sistemul de intervenție. Sistemul de intervenție a îmbunătățit foarte mult tot ce înseamnă intervenție. Asistăm la tot felul de echipamente și echipe de salvatori, iar din acest punct de vedere a scăzut mult numărul morților. Când ne uităm la numărul de răniți, practic acolo nu a scăzut. Nu mă refer la cei care sunt răniți grav, ci la cei răniți ușor. Cred că ne trebuie această entitate care să coordoneze siguranța rutieră.
"Siguranța rutieră este o prioritate națională"
Cred că ar trebui declarată siguranța rutieră o prioritate națională. Dusă sau nu în CSAT, președintele ar trebui să o declare. Guvernul ar trebui să se ocupe. Niciun partid, nu mă refer la cazuri speciale, particulare, cum este domnul Cazanciuc, dar și alți oameni politici atenți la acest fenomen, nu se ocupă de siguranța rutieră. Fără dirijor nu vom reuși să avem, cu adevărat, o reducere a numărului de accidente. Vă dau un exemplu, pentru că sunt în Finlanda, iar drumurile mele sunt mereu cu dublu scop, distracție cu familia, dar și deplasare în interes profesional, amintesc de cazul Helsinki. Timp de un an de zile nu a existat niciun mort în accidentele de circulație, în fix aceeași perioadă în care în București mureau 65 de persoane în accidente de circulație. Asta spune multe. Diferența asta poate însemna foarte mult. Tocmai a apărut o directivă europeană pentru aplicarea unui lucru pe care noi îl discutăm în emisiunea noastră de ani de zile, și anume perioada de urmărire de doi ani de zile după ce iei permisul. Ești într-un program special în care ți se monitorizează activitatea în trafic. Există măsuri, dar ne trebuie acel dirijor", a explicat Titi Aur, fondator și instructor de conducere defensivă al Academiei Titi Aur.
Raed Arafat: "O putem transforma în prioritate națională"
"Pașii nu pot să îi facă o singură instituție. Cert este că avem de-a face cu o muncă colectivă care trebuie să fie realizată de mai multe instituții cu competențe în domeniu. Educația este în competența unui minister. Partea de aplicare a legii, prevenirea prin aplicarea legii, luarea de măsuri, vine și la noi, dar mai este și la Ministerul Transporturilor și trebuie să lucrăm împreună în acest sens. După care, intervine partea de prevenire a agravării situației atunci când se întâmplă un accident. Aici vine sistemul de urgență și intervenția. Când intervenim noi, deja e prea târziu. Accidentul s-a produs, iar situația pe care noi voiam să o evităm nu a fost prevenită. Atunci, revenim la prevenire, la educație și consider că am găsit cheia. Faptul că este o problemă de siguranță, având în vedere poziția noastră și situația noastră, având în vedere inclusiv necesitatea unui program elaborat de siguranță rutieră, da o putem transforma în prioritate națională. Ea impactează un număr mare de persoane în fiecare an. Dacă nu ucide, accidentul lasă oamenii cu invalidități, lasă oamenii fără locuri de muncă, și așa mai departe.
"Mai ales în orașe avem multe accidente între autoturisme și pietoni"
Este important pentru noi să reducem numărul accidentelor. Chiar dacă s-au redus pe parcurs, încă mai e mult de lucrat. E nevoie să prevenim aceste situații prin educație. Una este accidentul rutier cu vehicule, care se întâmplă din diverse motive, adoarme șoferul, intră într-un obiect și se accidentează cei din vehicul, iar altceva este accidentul cu pietonii. Pietonii sunt participanți la trafic și nu trebuie să uităm asta. Pietonii trebuie să respecte și ei regulile. Vedem că multe dintre accidente sunt între autoturisme și pietoni, nu autoturism cu autoturism. Mai ales în orașe avem multe accidente între autoturisme și pietoni. Asta înseamnă că ne trebuie nu doar educație, ci și impunere legislativă. Pietonul trebuie să știe că va fi amendat dacă nu respectă regulile, dacă traversează pe roșu, dacă nu traversează în zona marcată și așa mai departe. Măsurile coercitive trebuie să fie implementate puternic în acest sens, astfel încât pietonii să înțeleagă că ei sunt cei mai fragili participanți în trafic", a explicat Raed Arafat.
VEZI TOATĂ EMISIUNEA AICI:

