Cele mai citite

Alexandru Rogobete solicită demiterea președintelui CNAS: Accesul la medicamente nu este o "falsă criză"!

Rogobete vrea demiterea președintelui CNAS Accesul la medicamente nu este o falsă criză!
Sursa Foto: Alexandru Rogobete Facebook

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete cere demisia sau demiterea președintelui CNAS, Horațiu Moldovan.

Fostul ministru al Sănătății, social-democratul Alexandru Rogobete, cere public demisia sau demiterea președintelui CNAS, Horațiu Moldovan, pe care îl acuză de declarații iresponsabile privind lipsa citostaticelor și de gestionarea defectuoasă a accesului pacienților la tratament.

"Cer public demisia (sau demiterea) președintelui CNAS. Accesul la medicamente nu este o 'falsă criză'

Ieri, președintele CNAS, Horațiu Moldovan, ne-a explicat senin că 'nu este o criză a citostaticelor', că 'nu există lipsuri' și că 'totul este în regulă'.

Alexandru Robobete: S-a dovedit că a mințit. Fie din nepricepere, fie din rea-voință

Cer public demisia sau demiterea domnului Președinte Horațiu Moldovan și explic, punctual, de ce:

A declarat total iresponsabil și 'senin' că 'nu este o criză a citostaticelor', că 'nu există lipsuri' și că 'totul este în regulă'. S-a dovedit că a mințit. Fie din nepricepere, fie din rea-voință.

Este același om care a susținut eliminarea unor medicamente ieftine din liste, deși unele sunt utilizate de milioane de pacienți, în special persoane vulnerabile.

A susținut anul trecut modificări privind accesul prin ordonanțe președințiale, cărora m-am opus. Astăzi avem copii pentru care accesul la anumite tratamente pentru epilepsie este dificil, pacienți care caută anumite citostatice și spitale publice care primesc finanțarea cu țârâita de la CNAS și încearcă să supraviețuiască de la o lună la alta.

S-a opus reformei reale (nu imaginare) de a sparge monopolul CNAS din România și de a dezvolta sistemul de asigurǎri de sǎnǎtate.

Rogobete: Moldovan promovează, probabil în asentimentul șefului său politic Bolojan, reducerea finanțării spitalelor mici

Promovează, probabil în asentimentul șefului său politic Bolojan reducerea finanțării spitalelor mici. Nu este reformă, este incompetență, pentru că închiderea spitalelor nu înseamnă mai puțini bolnavi, înseamnă sufocarea centrelor de urgență deja supraaglomerate.

Între timp, pentru că am mari rezerve că se va întâmpla această demitere sau demisie, aștept să ne explice domnul Bolojan cum este minciuna compatibilă cu reforma și cum exact trec pacienții oncologici prin 'crize false și închipuite'.

Până la urmă, cinismul declarațiilor de ieri ar fi trebuit să fie urmat de o demitere automată a președintelui CNAS, dar poate în sistemul Bolojan cinismul este premiat (cine știe) mai ales dacă scade 1-2 % din deficit cu orice preț, chiar și cu cel al pacienților.

Președintele CNAS încearcă să pozeze în tehnocrat independent. A fost însă numit politic de secretar de stat la Ministerul Sănătății și apoi numit politic de la conducerea CNAS. Nu aceasta este problema. Problema este ipocrizia de a pretinde că deciziile și declarațiile sale nu au nicio legătură cu politica pe care o execută.

Pentru cinismul declarațiilor de ieri, pentru ignorarea problemelor reale privind accesul la tratament și pentru lipsa de responsabilitate față de pacienți, îi cer public demisia președintelui CNAS.

CNAS trebuie condusă de cineva care apără accesul pacienților la sănătate, nu de cineva care le explică faptul că problemele lor sunt 'false' ", a postat Alexandru Rogobete pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Cardurile de sănătate dispar. Schimbare de la 1 septembrie pentru toți românii

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close