Robu, "ghilotina 2". Primarul a tăiat din nou cablurile aeriene: Este inadmisibil!

Nicolae Robu
Nicolae Robu

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat vineri că operaţiunea de tăiere a cablurilor aeriene ale operatorilor, care au fost notificaţi dar au refuzat să şi le ducă în tubulaţiile subterane construite de primărie, a continuat cu "ghilotina 2" într-un nou cartier al municipiului.

"Primăria a amenajat foarte frumos strada (din apropierea Spitalului Judeţean, n.r.), am creat şi tubulatura subterană şi este inadmisibil într-o asemenea situaţie să mai rămână cabluri în aer. Am procedat legal. Din nou am dat notificări şi joi seara, la expirarea termenului, am aplicat soluţia de tăiere", a afirmat Nicolae Robu, potrivit Agerpres.

Edilul a explicat că pe terem s-a constatat că din mulţimea de sute de cabluri mai sunt folosite circa 15, celelalte fiind resturi ale cablurilor operatorilor care au fost schimbate cu altele noi, dar nu şi-au dat jos cablurile vechi.

"Proprietarii nu au vrut să cheltuiască'

"Proprietarii nu au vrut să cheltuiască pentru a da jos cablurile vechi. Unele s-au degradat, dar nu au fost date jos, pentru că trebuie plătită munca. Altele au apărut în ultimii nai, au fost schimbate cu cabluri mai performante, dar nu le-au dat jos pe cele vechi. La 'ghilotina 1' a fost tot aşa, erau vreo 15 bune, restul un decor. Cablul tăiat de mine nici măcar nu avea semnal", a afirmat Nicolae Robu.

Primarul a avertizat că nu îşi doreşte, dar dacă va fi cazul, vor urma şi "ghilotina 3" şi următoarele, pentru ca să înţeleagă toată lumea că "în Timişoara nu se mai tolerează cabluri aeriene".

Edilul a menţionat că în urmă cu o lună a avut loc o discuţie, la primărie, cu toţi proprietarii de cabluri şi cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale de Radiocomunicaţii, unde a considerat că au fost clarificate aceste aspecte şi s-a stabilit un grafic de îndepărtare a cablurilor aeriene.

"Sunt ilegale cablările aeriene"

"Ni s-a lăsat impresia că se vrea ducerea în subteran a acestor cabluri, cu excepţia câtorva care mereu se opun. Am fost cât se poate de ferm şi sper că s-a înţeles. (...). Nu am avut reclamaţii, pentru că sunt ilegale cablările aeriene. Faptul că cetăţenii sunt nemulţumiţi este de înţeles, dar trebuie să se îndrepte împotriva proprietarilor cablurilor. Trebuia luată măsura aceasta de mult timp, dar am amânat-o tocmai pentru cetăţenii nevinovaţi", a conchis Nicolae Robu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel