Urmărește emisiunea live



Ricky Martin anunţă naşterea celui de-al patrulea copil al lui, Renn Martin-Yosef

Cântăreţul portorican Ricky Martin a publicat marţi pe o reţea de socializare o fotografie prin care a anunţat naşterea celui de-al patrulea copil al lui, Renn Martin-Yosef, în care starul pop apare alături de soţul său, pictorul Jwan Yosef, relatează EFE.

'S-a născut fiul nostru Renn Martin-Yosef', a scris cântăreţul portorican pe contul său de Instagram într-un mesaj publicat sub acea imagine, în care este văzut zâmbind alături de partenerul său de viaţă şi ţinând în braţe bebeluşul. Ricky Martin a anunţat pe 28 septembrie naşterea iminentă a fiului său într-un discurs susţinut la cea de-a 23-a ediţie a Dineului Naţional organizat de Human Rights Campaign.

Artistul portorican nu a dat atunci informaţii despre identitatea mamei copilului şi nici despre care metoda de reproducere utilizată. Anunţul naşterii celui de-al patrulea copil al starului a fost întâmpinat cu numeroase mesaje de felicitare adresate cântăreţului pop, care a mărturisit după căsătoria sa cu Jwan Yosef că îi plac familiile numeroase. 'Suntem însărcinaţi. Aşteptăm un copil', anunţase pe 28 septembrie cântăreţul.

'Jwan te iubesc. Frumoşii mei gemeni, Valetino şi Matteo. Vă iubesc din toată inima. Voi sunteţi forţa mea şi mă inspiraţi în fiecare zi pentru a continua ceea ce fac', declarase el cu acea ocazie. 'Lucia, fetiţa mea, nu este cu noi, a rămas acasă cu bunica. Ea este lumina vieţii mele. Ador familiile numeroase', a adăugat artistul. Ricky Martin a anunţat în ianuarie 2018 că s-a căsătorit cu iubitul său, pictorul suedez de origine siriană Jwan Yosef, cu are avea o relaţie din 2016.

În luna mai, Ricky Martin anunţa tot printr-o fotografie publicată pe Instagram venirea pe lume a fetiţei sale adoptate - cel de-al treilea copil al său -, fără să dezvăluie însă chipul copilului. Gemenii Matteo şi Valentino s-au născut în 2008 prin intermediul unei mame surogat, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel