Andi Cristea consideră că discuțiile despre o rezoluție a Parlamentului European referitoare la România reprezintă un semnal greșit, cu mai puțin de două luni înainte de preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Cu toate acestea, eurodeputatul PSD este de părere că rezoluția pe România ar putea fi o încercare a PPE-ului de a rămâne relevant.
Un joc pierdut pentru toată lumea
"Rezoluția Parlamentului European este un joc pierdut de toată lumea. Discuția în sine este una extrem de toxică, având în vedere faptul că nu au existat niciodată blocaje în relația dintre România și UE. România va prelua Președinția UE pentru prima dată și va avea nevoie de sprijin, pentru că în tot acest timp se discută dosare mari: ieșirea Marii Britanii din UE, bugetul UE, alegerile europene.
Avem însă un jucător politic extrem de interesat să-și mențină relevanța în prag de alegeri: Partidul Popularilor Europeni. Pentru PPE și pentru liderul PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, România este o țintă ușoară, de care se pot agăța oricând. De la critici nefondate în spațiul public, au trecut la o rezoluție fără precedent. Este un semnal foarte greșit pentru orice politician rezonabil”, a spus europarlamentarul PSD.
Supușii MCV-ului
Andi Cristea a adăugat că "România nu a avut niciodată o poziție privilegiată în cadrul UE - suntem în continuare supuși Mecanismului de Cooperare și Verificare, acceptarea României în Spațiul Schengen încă nu este o idee populară, ne confruntăm cu o politică a dublelor standarde extinse în numeroase domenii. Parlamentul European se poate raporta deja la mecanismele de evaluare existente ce privesc România, o rezoluție nu are niciun temei instituțional."
Parlamentul European a publicat pe data de 8 noiembrie cel mai recent draft al rezoluției privind România. Rezoluția ar urma să fie supusă votului în plenul Parlamentului European din 14 noiembrie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu