Patriarhia Română a luat fața Guvernului! Anunț despre Slujba de Paști: În cele din urmă, se desfășoară între 00:00 și 04:00

Arhiva Foto
Arhiva Foto

Patriarhia Română anunţă că "credincioşii nu vor vânaţi şi amendaţi pe străzi" de Paşti, după ce s-a decis ca restricţiile de circulaţie să fie relaxate. 

Patriarhia Română transmite, joi seara, că, în legătură cu neînțelegerea legată de intervalul orar al ridicării restricțiilor de circulație din noaptea de Înviere au fost speculate unele neînțelegeri, pe care le clarifică.

Slujba Învierii începe și se termină la ore diferite în bisericile catolice și ortodoxe. În cele din urmă ea se desfășoară între orele 0.00 și cel târziu 4.00”, spun reprezentanții Patriarhiei.

Astfel, creștinii se vor putea întoarce acasă la finalul slujbei, „fără să fie vânați sau amendați pe străzi”.

"Slujba, oficiată conform rânduielii"

„Ține de elementara evidență că, în contextul oficial explicat deja de autorități și cultele religioase care au avut azi un dialog onest și fertil, participanții la această slujbă din cea mai sfântă noapte pentru creștini se vor putea întoarce la casele lor fără să fie vânați și amendați pe străzi, iar slujba în sine va fi oficiată conform rânduielii sale firești”, anunță Patriarhia.

Astfel, conform sursei citate, ora 2.00 este unul dintre reperele orare ale ridicării temporare a restricțiilor în noapte de Paști a creștinilor catolici, a căror slujbă de Înviere începe și se termină mai devreme decât cea ortodoxă.

Reperele orare referitoare la slujba de Înviere a credincioșilor ortodocși vor fi comunicate la timp, mai arată sursa citată, conform Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel