De regulă actrițele din piesele lui Șerban Puiu se dezbracă arătând cât de minunat este corpul femeiesc și ajung să re-stârnească pasiuni tocmai acolo unde s-a instalat rutina sau plictisul.
Este un regizor anti-depresie, care nu se ferește să pună în valoare provocarea și aluzia, ca motoare ale atracției și bucuriei de a trăi.
Rebel, nebun de curaj și de poftă de viață, Șerban Puiu se află mereu în sală atunci când se joacă piesele sale, iar actorii simt asta și performează.
Pentru a prinde un bilet la Teatrul Elisabeta trebuie să fii pe fază.
Domnule regizor Șerban Puiu, ce puteți spune cititorilor DC News despre Teatrul Elisabeta?
Șerban Puiu: Este un teatru care a luat-o de la zero, un experiment unic în România, pentru că este un teatru privat, nu un teatru independent, ci privat, care trăiește exclusiv din banii de la casa de bilete. Din acest motiv, în primii trei ani am încercat să facem „vad” axându-ne doar pe comedii. Avem patru comedii de succes la care s-a muncit și se muncește enorm. Pentru noi contează fiecare spectacol. Spectatorii noștri de mâine sunt aduși de dumneavoastră, spectatorii de azi care veți spune că v-a plăcut spectacolul în cazul în care lucrurile au stat așa.
Ați avut situații în care sala nu a fost plină?
Șerban Puiu: Avem un serviciu de marketing și management foarte performant, cât despre piese pot spune că în fiecare seară, înainte de spectacol, se repete integral piesa. Se lucrează într-un cu totul alt regim la Elisabeta.
Ceva proiecte noi?
Șerban Puiu: Acum ne-am extins repertoriu. Am făcut recent și „Vassa Jelsenova” de Maxim Gorki, una din realizările celebre ale literaturii dramatice și pot să spun cititorilor DC News că e o altă categorie de public care vine la tipul acesta de spectacole. Oamenii sunt foarte mulțumiți și deja începem să umplem sala și la drame. Urmează „Demonii”, treptat începem să ne orientăm și spre alte zone de teatru, adică nu vrem să rămânem doar un teatru de comedie.
Înțeleg că veți aborda mai mult dramaturgia rusă?
Șerban Puiu: O să încercăm „Demonii” de Dostoievski pentru că după ce am analizat niște studii am ajuns la concluzia că lumea preferă mai întâi comedia și apoi teatru clasic. Și oamenii știu exact ce vor. Când se referă la teatru clasic nu se referă numai la titluri ci și la o manieră de regie și de lucru a actorilor, de ce să nu recunoaștem, o manieră care în România a fost desăvârșită în anii 1960, 70, 80. Eu personal nu-mi doresc să fiu postmodern sau modern, îmi doresc să fac teatru pe texte mari cu actori importanți sau care devin importanți prin textele abordate și printr-o regie care favorizează actorul și povestea. Într-un teatru de tipul acesta nu merge o regie elitistă, așa zis de artă. După părerea mea teatrul nu se poate adresa numai unui public limitat. La teatru trebuie să se bucure și „academicianul” dar și „tanti Leana” în aceeași sală amândoi, asta este esența democratică a teatrului. În momentul în care faci un teatru la care critica este entuziastă dar sălile sunt goale și tu ești plin de premii, ceva nu este în regulă. Noi ne adresăm exclusiv publicului. Noi nu facem nici un fel de concesii unui public de proastă calitate. Vă puteți uita în jur, sunt oamenii care produc în România, clasa medie din România dar și studenți, tineri și pensionari – avem și u pachet promoțional pentru pensionari.
Cum stau cu timpul actorii de la Elisabeta?
Șerban Puiu: Unii dintre ei sunt angajați la teatre de stat, Teatrul Elisabeta este al doilea în opțiuni, ații nu sunt angajații teatrelor de stat. Au timp, noi avem grijă să protejăm tot ce înseamnă lucrurile bune legate de cariera unui actor. Teatrul Elisabeta nu are o trupă fixă, ei sunt angajați pe proiect și asta îi stimulează foarte mult și noi ne strecurăm prin programele teatrelor care îi au ca angajați la stat, iar cu ceilalți e mai ușor.
Cum îi selectați?
Șerban Puiu: E o artă selectarea lor. Avem un serviciu dedicat selectării de actori, care aproape că funcționează ca un serviciu secret, adică să știi exact ce actori pot juca și în ce zile și să faci apoi un țintar. Noi nefiind un teatru care poate funcționa independent de public, suntem nevoiți să programăm spectacolele cel puțin cu o lună înainte, ceea ce este o aventură. Ca stil, lucrăm practic în regim militar, în așa fel încât să știm peste o lună că toți actorii, luați din toate părțile, sunt liberi în ziua respectivă. Sigur că se mai întâmplă și disfuncții dar e în regulă, ne descurcăm.
Aveți și actori de rezervă?
Șerban Puiu: În general toate piesele sunt cu dublă distribuție. Și acest fapt stimulează actorii.
În încheiere vă rugăm să ne spuneți ceva despre piesele viitoare și ceva pentru cititorii DC News, pentru spectatori, mai ales pentru cei care nu au fost niciodată la Teatrul Elisabeta.
Șerban Puiu: Teatrul Elisabeta este un teatru privat, profesionist, iar principala noastră țintă este publicul. Noi nu ne adresăm criticii de teatru, nu ne adresăm publicului de nișă, consumator de teatru avangardist. Noi ne adresăm publicului în exclusivitate și asta înseamnă că facem spectacole pentru ei dar diversificate. Am început cu comedie, facem acum „Vassa Jelesnova”, apoi „Demonii”, vom face titluri mari, autori mari, piese mari, celebre, recunoscute și întotdeauna cu actori profesioniști. De asemenea, teatrul nostru are și o mare calitate, pe care poate cineva o va observa, la propriu oferă o pâine foarte multor tineri care au terminat facultatea și care neavând loc în teatrele de stat s-ar pierde. Noi ne folosim foarte mult de acești tineri. Unii între timp nici nu mai sunt atât de tineri. Au absolvit de 4, 5, 7 ani și stăteau pe drumuri, dar noi i-am adunat, i-am pus la treabă și deja sunt niște mici vedete.
Despre piesa din această seară ce ne puteți spune?
Șerban Puiu: Piesa „Încă nu-i dar o să fie” este o comedie foarte spumoasă, de Ray Cooney un autor care se joacă cu casa închisă și pe Broadway dar și în West End Am decis să realizăm și noi acest spectacol, la teatrul Elisabeta și suntem foarte bucuroși pentru acest lucru.
Alte piese regizate de Șerban Puiu: Încurcătură la nivel înalt de Ray Cooney; Fantoma, Dragostea mea de Noel Coward; Boeing, Boeing și Dezbracă-te, vreau să-ți vorbesc; și de Marc Camoletti; Milionul, nepoatele și milionara de Ken Ludwig; Femeile din viața mea de Jon Patrick Shanley; Vassa Jeleznova de Maxim Gorki; Goe în țara minunilor de Ion Luca Caragiale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
