EXCLUSIV  REFERENDUM 2009. Chirieac și Ciuvică, despre inițiativele Ancăi Dragu, președintele Senatului

Anca Dragu
Anca Dragu

Analistul Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au discutat inițiativele președintelui Senatului, Anca Dragu.

„M-aș îndrepta către un alt USR-ist de frunte, al doilea om în stat, președintele Senatului, doamna Anca Dragu. (...) Are niște inițiative splendide din punctul meu de vedere. A început, pe cont propriu, fără acordul PNL, să implementeze referendumul lui Băsescu din 2009 cu 300 de parlamentari și, la fel de important, vrea să dea jos gardul de beton din jurul Parlamentului”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, în emisiunea „Miercurea neagră”, cu Mugur Ciuvică.

Răspunsul lui Ciuvică

„Inițial, a zis că vrea și desființarea Senatului pe care îl conduce”, a reacționat Mugur Ciuvică: „Pentru că Băsescu a avut două referendumuri: unul cu 300 de parlamentari și al doilea cu unicameralul. Imediat cum a fost aleasă șefă, în decembrie, a spus că ea vrea ca ambele referendumuri să fie puse în practică”.

„Și că dărâmă gardul...”, a continuat Ciuvică.

„Mie mi se par trei inițiative minunate”, a mai spus Bogdan Chirieac.

VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel