Război Mirel Palada - Cătălin Tolontan. "Nu e un simplu idiot util"

Fostul consilier guvernamental, Mirel Palada, eliberat la cerere din Guvernul Dacian Cioloș, este într-un adevărat război cu jurnalistul Cătălin Tolontan.

Mirel Palada a transmis, prin intermediul paginii sale de Facebook, că accidentul din club Colectiv a fost "un pretext excelent pentru cinicii care profită de suferința oamenilor pentru a-și atinge scopurile. Cu ajutorul său l-au dat jos pe Ponta. Tot cu ajutorul său vor să-l bușească pe Raed Arafat și, în general, să modifice sistemul sanitar după logică, ideologia și interesele neocon și neoliberale reprezentate de PPE, de Băsescu, mai nou de Iohannis și de cei din spatele său".

Fostul consilier de stat în Guvernul României a adăugat: "câinelui de serviciu Tolontan i s-a dat drumul din lanț și i s-a servit și materie primă proaspată, să fie din nou coada de topor în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Și dă-i cu coada de topor în stânga și în dreapta. Acum, cel mai recent chichirez: infecțiile nosocomiale". Mirel Palada a subliniat că infecțiile nosocomiale sunt o pacoste pentru medicii din toată lumea, fiind una dintre marile probleme ale civilizației contemporane. Sociologul a precizat că singura soluție e să razi tot spitalul din temelii. 

"Tolontan nu e un simplu idiot util"

"Dar aceste "detalii" nu contează pentru justițiarii de servici care sunt cozi de topor. E doar un nou pretext util și cinic de a se cățăra ad literam pe cadavre pentru a buși ce e de bușit în sistemul de urgență medical. Adică, ați ghicit!, la întâmplare: tot pe Arafat. Se pregătesc baieții de privatizare și nu știu cum? Știm noi. Pas cu pas. Nu uitați. Tolontan nu e un simplu idiot util (vezi definiția acestui termen, să nu ziceți că-l jignesc degeaba). E un băiat cu ordin care îndeplinește un ordin  pentru că a primit un ordin. Și niște materiale". 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel