Raluca Turcan, reacţie după decizia CCR: Era singura şansă a României

Raluca Turcan. FOTO: Facebook / PNL
Raluca Turcan. FOTO: Facebook / PNL

Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, a reacţionat pe pagina sa de Facebook cu privire la decizia CCR în cazul completurilor de trei nespecializate. 

"CCR tocmai a pus bazele eliberării marilor corupți!

După ce s-a schimbat componența CCR s-a deschis poarta rejudecării dosarelor cu sentințe definitive! De astăzi ne putem lua adio de la marile dosare de corupție și de la recuperarea prejudiciilor uriașe! De 30 de ani, țara este jefuită de marii corupți. Singura șansă pentru dezvoltarea României era să avem o justiției independentă și puternică.

PSD-ALDE a încercat în ultimii ani să mutileze legile justiției în interesul marilor corupți, să acapareze toate instituțiile statului de drept și să le coordoneze în interes propriu.

Decizia de astăzi a Curții Constituționale referitoare la completurile de trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție permite oricărui infractor care se află în posibilitatea formulării contestațiilor în anulare să ceară rejudecarea cauzei. CCR a dat câștig de cauză frăției infractorilor în România. Oare câte dosare de mare corupție se vor redeschide doar pentru a se constata prescrierea faptelor și albirea corupților?

Am încredere că Justiția nu va îngenunchea, că magistrații nu vor ceda presiunilor și vor judeca fiecare dosar cu imparțialitate și profesionalism, așa cum le cere etica profesională", a scris Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel