PSD cere demisia lui Marcel Boloș

PSD
PSD

Social-democrații cer ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș, să demisioneze, în contextul informațiilor potrivit cărora instituțiile europene sunt nemulțumite de Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Am atras atenția public în repetate rânduri că Planul Național de Redresare și Reziliență nu corespunde cerințelor europene și că riscă să fie respins. Într-o scrisoare deschisă am prezentat în detaliu nenumăratele probleme în construcția planului național și am propus soluții concrete pentru modificarea documentului. Am realizat chiar un studiu detaliat și am propus un dialog național pentru construcția planului”, transmite europarlamentarul Victor Negrescu.

„Din informațiile primite reiese faptul că instituțiile europene sunt nemulțumite privind planul propus. Este o nouă dovadă a incompetenței celor de la guvern și cred că este timpul ca titularul funcției de Ministru al Fondurilor Europene să demisioneze. România nu poate rata accesarea celor 30 de miliarde de euro alocate pe baza formulei realizate de instituțiile europene. Politizarea, lipsa dialogului și a transparenței, aroganța pun în pericol aceste resurse extrem de importante pentru redresarea economică a României. Revin la propunerea făcută anterior: realizarea unui plan național discutat cu societatea civilă, partidele politice, sindicatele și patronatele, aprobarea sa de către Parlament și implementarea de către un task-force specializat cu experiență care să fie cunoscut publicului și care să prezinte periodic rapoarte privind stadiul de implementare a planului”, a conchis acesta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel