Procurorii, acțiune împotriva lui Petre Roman, în dosarul Revoluției. Prima reacție

Fostul premier Petre Roman a reacționat la demersul procurorilor de a cere redeschiderea urmării penale pe numele său, în dosarul Revoluției. 

Petre Roman consideră că solicitarea e o absurditate, potrivit reacției date Mediafax.

”Sigur că ar fi multe de spus, dar cea mai evidentă absurditate care mă revoltă este că ei (procurorii, n.r.) zic că la data comiterii infracțiunii, Petre Roman era prim-ministru și e complet fals. Eu am devenit prim-ministru în 27 (decembrie 1989, n.r) și între 22 și 25 eram nimeni, ca să zic așa. E cusută cu ață albă rău de tot povestea asta”, a declarat Petre Roman, care consideră că instanța nu va admite cererea de redeschidere a urmăririi penale în ceea ce-l privește. 

”Singura mea întrebare este ce s-a întâmplat de au ieșit cu chestia asta acum, e foarte ciudat. (...) Pe lângă faptul că conține un fals, ea (cererea procurorilor, n.r.) este și total nemotivată și nejustificată”, a mai subliniat Petre Roman.

Precizările vin după ce procurorii de la Parchetul General au anunțat, luni, că au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluției și cer instanței redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Petre Roman și al lui Teodor Brateș, cu privire la infracțiuni contra umanității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel