Primul test cu adevărat important. Malaria, boală care afectează sute de mii de oameni, ar putea fi prevenită printr-un vaccin avansat

Vaccin
Vaccin

Primul test pe scară largă al celui mai avansat vaccin experimental conceput până în prezent împotriva malariei, o maladie care face în fiecare an mai multe sute de mii de victime în Africa, va debuta marţi în Malawi, informează AFP. Numai anul trecut, malaria a făcut 450.000 de victime la nivel global. 

Campania va debuta într-un centru medical din capitala ţării, Lilongwe, şi va continua săptămâna viitoare în Ghana şi în Kenya, celelalte două ţări-pilot în cadrul acestui program. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) speră să vaccineze 120.000 de copii în fiecare dintre cele trei state africane până în 2020.


Denumit "Mosquirix" sau RTS,S, acest vaccin a fost dezvoltat de gigantul farmaceutic britanic GlaxoSmithKiline şi ONG-ul Path, fiind finanţat de Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), Fondul mondial de luptă contra SIDA, tuberculozei şi malariei şi UNICEF. Cu ocazia testelor preliminare, realizate între 2009 şi 2015, vaccinul "Mosquirix" a permis reducerea cu 39% a numărului de cazuri de malarie la copiii cu vârste cuprinse între 17 luni şi cinci ani.

Malaria, moartea într-o singură zi 

"Malaria poate să ucidă un copil în mai puţin de 24 de ore", a reamintit Tisungane Mvalo, medic pediatru din Lilongwe şi membru al echipei ce implementează această campanie, condusă de cercetători de la Universitatea Carolina de Nord (UNC) din Chapel Hill, Statele Unite.

"Şi chiar dacă un copil supravieţuieşte, malaria poate să afecteze oricare dintre organele sale, cauzând leziuni la nivelul creierului sau rinichilor, prevenţia rămânând în mod categoric mai eficientă decât tratamentul", a precizat medicul african.

Programul de vaccinare se înscrie în cadrul eforturilor depuse începând din anii 1990 pe plan mondial pentru eradicarea paludismului.

Între 2000 şi 2015, numărul persoanelor decedate din cauza acestei boli a scăzut cu 62%, însă ţânţarii care răspândesc maladia se tem din ce în ce mai puţin de insecticide.

"În pofida progreselor din ultimul deceniu, eforturile de controlare a paludismului au stagnat în aceşti ultimi ani", a avertizat medicul Jonathan Juliano, unul dintre cercetătorii de la UNC.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel