Președintele Senatului USAMV a fost găsit mort în biroul său

Facebook - Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti
Facebook - Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara Bucuresti

Președintele Senatului Universității de Agronomie din București, Alexandru Şonea, a fost găsit mort în clădirea Universității. 

În incinta Universității de Agronomie din București a fost descoperit trupul neînsuflețit al președintelui Senatului Universității. Decesul suspect petrecut în Sectorul 1 al Capitalei a fost descoperit de angajații care veneau la primele ore ale dimineții la serviciu. 

Anchetatorii, procurori de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, dar și ofițeri din cadrul Serviciului Omoruri sunt la fața locului și strâng probe pentru a stabili toate împrejurările evenimentului. Autoritățile consideră acest caz o moarte suspectă. Bărbatul s-ar fi aflat în biroul său, iar din informațiile de la polițiști și procurori obținute de Digi24, se pare că acesta s-a sinucis. Nu ar fi fost găsit un bilet de adio. 

Corpul a fost dus la Institutul Național de Medicină legală, iar acolo se va face autopsia și vor stabili legiștii care a fost cauza decesului. În prezent, clădirea Universității este împânzită de polițiști și nu se poate intra pentru a nu fi periclitate probele. 

"În această dimineaţă, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în incinta sediului unei unităţi de învăţământ superior, situată în Sectorul 1, a fost găsit decedat un bărbat. La faţa locului cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă. Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei. Cercetările vizează stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul", a transmis marţi Poliţia Capitalei, pentru Agerpres. 

Gest inexplicabil

Conducerea Universității nu își explică acest gest, iar profesorul era cunoscut drept o persoană echilibrată, cu familie și nepoți. Ultima dată a fost văzut vineri, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație. Conducerea Universității a precizat pentru DIGI24 că decesul ar fi survenit, cel mai probabil, noaptea trecută. O îngrijitoare a fost cea care l-a găsit pe profesorul universitar în această dimineață în biroul său, iar autoritățile au fost avertizate în jurul orei 7:30. 

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. 

Psiholog, despre anxietate, depresie și sinucidere

Psihologul Radu Leca trage un semnal de alarmă privind creşterea riscului de sinucideri şi depresie, din cauza pandemiei COVID-19. 

”Știm că anxietatea este răspunsul sută la sută natural al organismului la stres, fiind un sentiment profund de frică în legătură cu evenimente viitoare în viața noastră. Depresia este o tulburare puternică a dispoziției care provoacă un sentiment persistent de tristețe și pierderea interesului față de lucrurile care ne bucurau la un moment dat. Denumită oficial și tulburarea depresivă majoră, aceasta afectează direct modul în care te simți și alegi să te comporţi și poate duce la o varietate de probleme, atât emoționale, cât și fizice", a declarat Radu Leca în exclusivitate pentru DCNews. 

"Suicidul include o serie de acţiuni pe care subiectul le întreprinde pentru a se omorî. Este acest fenomen semnificativ în cazul depresiei majore? Da, este. Cunoaștem faptul că structurile sociale umane nu au tratat cu indiferenţă gestul suicidar. Pentru majoritatea subiecţilor suicidul este o situaţie care trezeşte sentimente de: frică, milă, indignare dar nu de indiferenţă. Subiectul depresiv care ajunge la suicid refuză terapia și medicamentația.” a mai spus psihologul pentru DCNews. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel