Premierul Victor Ponta a trimis CSM, în calitate de ministru interimar la Justiţie, propunerile pentru şefia Parchetelor. Propunerile au fost avansate, miercuri dimineaţa, de Victor Ponta, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii.
Astfel, pentru funcţie de Procuror General al Parchetului de pe lângă ÎCCJ a fost propus Tiberiu Niţu, iar pentru funcţia de procuror şef al DNA a fost propusă Laura Codruţa Kovesi, se arată într-un comunicat al Guvernului.Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al Procurorului General al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT.
"Este o mișcare de șah. E clar. O fi gruparea Macovei, Morar, Hăineală, o fi domul Băsescu, dar în orice caz, domnul prim-ministru înțeleg că a aplicat legea" a afirmat analistul Bogdan Chirieac.
"Începând de astăzi, domnul Morar nu mai poate fi Procurorul General al României. Începând de astăzi, potrivit Legii 303, toate actele emise de Parchet pot fi lovite de nulitate, și atunci, domnul prim-ministru, a trimis distinșilor de la CSM o listă de colegi de-ai lor, pentru audieri. Va fi greu pentru CSM să le dea aviz negativ. Va fi greu domnului Băsescu să nu îi numească, fiindcă Bruxelles-ul a tot cerut: puneți procurorii, puneți procurorii", a mai spus analistul Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu