EXCLUSIV  Pacienţii cu risc URIAŞ în pandemie nu-s vârstnicii. Prof. dr. Covic: Furtuna perfectă! Cea mai mare mortalitate

Prof. dr. Adrian Covic, șeful Clinicii de Nefrologie de la UMF „Grigore T. Popa” din Iași și directorul Programului de Transplant Renal de la Spitalul Parhon a vorbit, la "Academia de Sănătate", despre categoria de pacienţi care au fost şi sunt printre cei mai expuşi riscurilor în timpul pandemiei Covid-19. 

"Pacienţii dializaţi şi cei transplantaţi sunt pacienţi extrem de expuşi. Ei au o imunitate redusă, cei transplantaţi din cauza medicaţiei monosupresoare, iar cei dializaţi în principiu din cauza toxemiei uremice şi a modificărilor sistemului imun.

Asistăm la o ‚furtună perfectă’ pentru că aceşti pacienţi vin de trei ori pe săptămână, din direcţii diferite, cu un transport public sau pe care-l împart cu alţi pacienţi, iar toate aceste amănunte sunt valabile şi în România, dar şi în Europa. Apoi fac dializă în comun, în spaţii mai mici sau mai mari. Ei, desigur, dacă luăm anul 2018-2019 socializează şi sigur intră în contact unul cu celălalt.

Aceşti pacienţi, de asemenea, au o serie întreagă de comorbidităţi importante. (...) Aceste elemente fac populaţia dializată extrem de susceptibilă şi lucrul acesta s-a văzut în toată lumea. Cea mai mare mortalitate dintre toţi pacienţii cronici, dintre toate bolile cronice – diabet, cancer, patologia cardio-vasculară – s-a înregistrat la pacientul dializat. S-au făcut studii iar mortalitatea la o populaţie dializată afectată de Covid este între 30 şi 50%", a declarat prof.dr. Adrian Covic.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel