OUG 6 și 9. Turcan: PNL cere respingerea lor

Liberalii cer dezbaterea în procedură de urgență și respingerea OUG 6 și 9 de către Parlament, deoarece acestea ar permite "devalizarea banilor publici în favoarea clientelei PSD-ALDE", a declarat miercuri președintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

'PNL solicită majorității PSD-ALDE dezbaterea în procedură de urgență în Parlament și respingerea celor două ordonanțe economice ale Guvernului Grindeanu — ordonanțele 6 și 9 — două formule de legalizare a furtului acoperit de acte. După foiletonul Ordonanței 13, există și două ordonanțe economice prin care se permite devalizarea banilor publici în favoarea clientelei PSD-ALDE. Dacă Ordonanța 13 modifică legile penale, există ordonanțele 6 și 9 prin care se umblă la buzunarul statului, la banii alocați de la buget. În plan economic există două măsuri ale Guvernului Grindeanu care au același impact nefast în plan economic cu cel avut de Ordonanța 13", a afirmat Turcan, într-o conferință de presă.

Ordonanța 6

Ea a precizat că Ordonanța 6 transformă Ministerul Dezvoltării într-un "mamut care va administra aproximativ 30 de miliarde de lei după voia ministrului Shhaideh și după voia președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea".

"Prin Ministerul Dezvoltării autoritățile locale pot lua credite de angajament în cadrul programului național de dezvoltare locală într-un mod strict arbitrar, într-un mod care depinde doar de voia ministrului Dezvoltării Regionale, adică a domnului Liviu Dragnea. În felul acesta se creează un buget paralel față de bugetul care a fost votat în Parlament. Un buget prin care se acoperă din banul public interesele clientelei politice a majorității PSD-ALDE și în același timp se introduce o discriminare între autoritățile publice locale, între cele favorizate de majoritatea PSD-ALDE și cele defavorizate", a adăugat Raluca Turcan.

Potrivit liderului PNL, liberalii avertizează că "acest mod de administrare a banului public nu este decât un prim pas în modul cu care ne-a obișnuit deja PSD de a folosi discreționar finanțele țării".

Ordonanța 9

Turcan a arătat că prin OUG 9 se elimină din Legea finanțelor publice limitele creditelor de angajament și interdicția de a schimba destinația banilor.

"Se elimină răspunderea penală în privința abuzului an cheltuirea bugetelor publice locale. Cu alte cuvinte, Guvernul Grindeanu i-a asigurat domnului Liviu Dragnea nu doar albirea dosarului, ci și huzurul pe banul public și folosirea bugetului statului în scopul clientelei politice. (...) PNL va oferi în Parlament răspunsuri clare, soluții foarte clare ca banii să fie cheltuiți transparent cu corectitudine și echilibru în ceea ce privește alocarea acestor bani astfel încât ei să ducă la dezvoltarea autorităților locale și nu la favorizarea unei clientele de partid", a conchis președintele interimar al PNL, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel