OUG 14. Turcan, avertisment pentru Dragnea: Să nu încerce...

Raluca Turcana spus că PNL susține referendumul anunțat de Klaus Iohannis, atât în Parlament, cât și în spațiul public, și îi cere lui Liviu Dragnea să nu rezolve criza privind ordonanțele de urgență cu jumătate de măsură.

"Trebuie să răspundem în număr cât mai mare la această provocare pe care o avem. Să spunem pe ce drum va merge România – un drum european, unde există instituții puternice, o justiție corectă, sau o Românie în care unii fac legi pentru ei, a spus Turcan. 

Președintele interimar al PNL a explicat că singura soluție pentru rezolvarea crizei privind OUG 13 și OUG 14 este dezbaterea acestora în Parlament și respingerea primei și aprobarea celei de-a doua. 

[citeste si]

"PNL solicită președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, să nu încerce rezolvarea cu jumătate de măsură a crizei acute care există în acest moment în societatea românească. Am observat că Liviu Dragnea se concentrează doar pe OUG 14, care trebuie aprobată de Parlament. În momentul de față, există două ordonanțe, respectiv OUG 13, care conținea albirea dosarului lui Dragnea, și OUG 14. Indiferent de interpretările juridice în care pare expert Dragnea, PNL solicită o poziție fără echivoc a celor din majoritatea parlamentară, și anume a parcursul legislativ al celor două ordonanțe să fie următorul: dezbatere în Parlament și respingerea OUG 13 și dezbatere în Parlament și aprobarea rapidă a OUG 14, cu un amendament de clarificare a constituționalității din această ordonanță. Opiniile juridice sunt multiple, există doar o singură decizie politică care se poate lua în momentul de față – dezbaterea acestor ordonanțe și, una câte una, să-și găsească rezolvarea în Parlament", a conchis Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel