Ordonanțele 6 și 9. Eugen Țapu Nazare: Marțea neagră în domeniul economic

Marţea neagră revine, de această dată în domeniul economic, prin ordonanţele 6 şi 9 emise de actualul guvern, a declarat, miercuri, senatorul PNL Eugen Ţapu Nazare. 

Acesta a prezentat, pe pagina sa de socializare, prevederile Ordonanţei 9 din 2017, care prevede suspendarea a cinci articole din Legea finanţelor publice care, dacă nu ar fi fost respectate, erau asimilate infracţiunilor. 

'Cu 6 zile înaintea Ordonanţei 13, Guvernul Grindeanu-Dragnea a dat o altă ordonanţă nocivă, 9 din 2017, care la articolul 7, aliniatul 3 prevede sec: aplicarea prevederilor articolului 4, articolului 26 litera b, articolului 285, articolului 36 şi articolului 57 litera b, referitoare la creditele de angajament din Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018. Evident că cetăţeanul nu înţelege ce înseamnă suspendarea celor 5 articole din Legea finanţelor publice în anul 2017. Nerespectarea prevederilor articolului 4 sunt asimilate infracţiunilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Sigur că PSD a ieşit la rampă cu explicaţia penibilă că s-ar mai fi procedat asemănător şi în anii precedenţi, ceea ce este o mare minciună, specifică instrumentelor de manipulare folosite de PSD', a declarat senatorul Eugen Ţapu-Nazare. 

Parlamentarul a subliniat că suspendarea articolului 26 elimină autorizările conţinute în legi specifice, cu privire la creditele de angajament iar articolul 285, care trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017, obliga la transparenţă iar programele bugetare să fie incluse ca anexe la bugetele ordonatorilor principali de credite. De asemenea, obliga Ministerul Finanţelor să elaboreze metodologia cu privire la indicatorii de rezultat şi/sau eficienţă, precum şi modul de monitorizare a execuţiei programelor bugetare. 

Prin suspendarea articolului 36, Guvernul nu mai este obligat să prezinte Parlamentului valorile estimative ale creditelor bugetare sau de angajament pentru următorii 3 ani şi nici să le publice în Monitorul Oficial. 

Totodată, prin suspendarea articolului 57, litera b, conturile anuale de execuţie a bugetului de stat nu vor mai conţine date cu privire la la cheltuieli, respectiv credite de angajament iniţiale, definitive, iniţiale, bugetare definitive sau plăţi efectuate, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel