Oltean: Moțiunile de cenzură vor fi dezbătute luni, pentru a nu afecta dezabaterile la bugetul pe 2011

ioan-oltean
ioan-oltean

Vicepreşedintele Camerei Ioan Oltean ("Faptul că astăzi (miercuri - n.r.), probabil, vor depune o moţiune de cenzură determinând ca mâine (joi - n.r.) şedinţa reunită a celor două Camere să poată să se întrunească şi să ia în calcul lecturarea acesteia, sau mâine vor depune cealaltă moţiune ca să determine convocarea unei alte şedinţe comune vineri sau sâmbătă pentru a putea să lectureze şi această moţiune, cele două moţiuni, cu certitudine, vom încerca să le discutăm în aceeaşi zi, şi anume luni, 20 decembrie, pentru a nu modifica dezbaterile pe legea bugetului pentru zilele următoare", a precizat Oltean.

Potrivit lui Ioan Oltean, dacă ar fi după opoziţie, bugetul s-ar vota probabil în noiembrie anul viitor.

"Dar, eu cred că există în acest Parlament o majoritate, chiar dacă ea este mai sensibilă, dar există o majoritate care va avea grijă ca acest buget să se voteze până la sfârşitul acestui an, cu voia sau fără voia actualei opoziţii, care se dovedeşte din capul locului obstrucţionistă şi distructivă", a adăugat liderul PDL, citat de Mediafax

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel