Turismul românesc, grav afectat de pandemie, va primi o gură de aer din partea Guvernului, precizează deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai.
"PSD a susținut reintroducerea voucherelor de vacanță, iar de anul viitor acestea vor fi acordate din nou!
Tichetele de vacanță introduse de PSD, în valoare de 1450 de lei/salariat al statului, au fost o măsură foarte bună pentru sprijinirea turismului, dar și pentru a le oferi românilor posibilitatea de a merge în concediu. Și acum consider că a fost o greșeală ca aceste vouchere să fie eliminate, mai ales în condițiile în care turismul a avut de suferit din cauza restricțiilor impuse, iar multe firme au fost nevoite în ultimul an să își suspende activitatea, trimițând mulți români în șomaj.
Voucherele de vacanță se vor acorda până în 2026, iar celor nefolosite emise în 2019 și 2020 li se va prelungi termenul de valabilitate. Ele vor fi emise doar în format electronic și reprezintă o investiție reală în turism și în sectorul HORECA", afirmă Oana Bulai.
Voucherele vor putea fi folosite exclusiv în România, iar plata la hoteluri, agenții de turism sau restaurante se va face doar electronic.
Motivați de voucherele de vacanță, din ce în ce mai mulți români din zone turistice și-au deschis unități de cazare. Numărul anual al autorizațiilor a crescut cu peste 300%, de la 5 mii la 17 mii. Tichetele emise în anul 2019 ar putea fi valabile și în 2022.
Patronatele din turism susțin că, pe lângă ajutorul oferit prin vouchere, turismul ar trebui să beneficieze de bugete consistente pentru promovare, investiții în infrastructura stațiunilor, dar și măsuri fiscale pentru agențiile de turism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu