Cele mai citite

Nu e doar o alianță pe hârtie. Predoiu explică rolul-cheie al Franței pentru securitatea României

Anca Murgoci Autor: Anca Murgoci
Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu

Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de Ziua Franței.

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a urat 'La mulți ani' Franței de Ziua Națională, subliniind că este o țară de care ne leagă atât o prietenie istorică, tradiții culturale, cât și un parteneriat strategic contemporan.

„În actualul context internațional, relația noastră are și o dimensiune fundamentală de securitate. Franța este națiunea-cadru a grupului de luptă NATO dislocat în România și are o contribuție directă la apărarea României și la securitatea flancului estic al Alianței', a declarat Cătălin Predoiu, potrivit unui comunicat al MAI.

Ministrul a precizat că parteneriatul dintre cele două țări acoperă și combaterea criminalității organizate și informatice, securitatea cibernetică și schimbul de bune practici în protejarea datelor - domenii esențiale pentru reziliența statelor în fața amenințărilor hibride.

„Franța a fost, de asemenea, un susținător constant și fără echivoc al aderării depline a României la Spațiul Schengen. Este încă o dovadă că relația dintre România și Franța nu se limitează la declarații, ci produce rezultate strategice pentru țara noastră. Transmit poporului francez, comunității franceze din România și tuturor celor care contribuie la prietenia dintre națiunile noastre cele mai calde felicitări”, a spus Predoiu.

El a amintit și dimensiunea culturală a acestei relații, potrivit căreia peste 1,1 milioane de elevi din România studiază limba franceză, 25 de licee fac parte din rețeaua secțiilor bilingve francofone și Institutul Francez a depășit un secol de prezență în țara noastră.

„Limba și cultura franceză continuă, astfel, să facă parte din educația și formarea intelectuală a românilor. În același timp, de ani buni funcționează în România instituții de învățământ în limba franceză, între care Liceul Ana de Noailles este unul de referință”, a menționat Predoiu.

Potrivit sursei citate, Franța este și unul dintre principalii parteneri economici ai României, cu un stoc al investițiilor directe de 12,8 miliarde de euro.

„Aproximativ 4.150 de companii cu capital majoritar francez oferă direct peste 125.000 de locuri de muncă. De la Dacia-Renault la investițiile din energie, industrie, comunicații, servicii financiare, infrastructură și comerț, prezența franceză face parte din viața economică de zi cu zi a României”, a evidențiat ministrul de Interne.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close