€ 5.0987
|
$ 4.3229
|
Curs valutar: € 5.0987
|
$ 4.3229
 

Moto. Cursa de la Silverstone, reconfirmată în calendarul Campionatului Mondial de MotoGP până în 2021
Autor: Andrei Itu

Moto. Cursa de la Silverstone, reconfirmată în calendarul Campionatului Mondial de MotoGP până în 2021

Veniturile consolidate ale grupului Telekom România au scăzut cu 4,4%, în primul trimestru al anului, faţă de aceeaşi perioadă din 2018, până la 216,6 milioane de euro, conform datelor financiare ale companiei, publicate joi. 

Reasfaltarea pistei, care era o condiţie pentru prelungirea contractului, 'va fi încheiată înaintea Marelui Premiu al Marii Britanii programat anul acesta la Silverstone, în perioada 23-25 august', a subliniat MotoGP într-un comunicat. Mai mult, proprietarii circuitului au dat asigurări că lucrările vor fi încheiate chiar înaintea Grand Prix-ului de Formula 1, programat între 11 şi 14 iulie. Grand Prix-ul Marii Britanii la motociclism se dispută începând din 1977, cu o întrerupere între 1987 şi 2009, ani în care acesta s-a disputat pe circuitul din Donington.

Competiţia a fost însă anulată trecut din cauza ploilor puternice care s-au abătut asupra circuitului englez, iar apa nu a putut fi evacuată suficient de pe pistă. 'Silverstone este una din probele istorice din MotoGP şi am muncit în strânsă legătură cu ei pentru a ne asigura că această cursă va avea un viitor strălucit', a subliniat Carmelo Ezpeleta, preşedintele director-general al Dorna, promotorul Campionatului Mondial de MotoGP.

'Am găsit o fereastră pentru a efectua lucrările solicitate şi suntem încrezători în faptul că acest lucru ne va furniza îmbunătăţirile de care avem nevoie pentru a alerga atât pe două roţi, cât şi pe patru roţi pe tot parcursul anului, indiferent de vreme', a precizat, la rândul său, directorul circuitului Silverstone, Stuart Pringle. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close