Monica Iacob Ridzi, scrisoare sfâșietoare din închisoare. Adina Anghelescu: Foarte grav

Monica Iacob Ridzi a trimis o scrisoare tulburătoare din închisoare către Antena 3.

Fostul ministru al Tineretului și Sportului a transmis că dosarul său a fost fabricat politic, precizând că de când a intrat în politică a fost avertizată că peștii mici vor fi înghițiți de peștii mari. Monica Iacob Ridzi a mai spus că este bolnavă, nu a vorbit despre boala sa în instanță, dar că odată cu condamnarea la 5 ani de închisoare cu executare, a fost condamnată la moarte, ea și copiii ei, care suferă de aceeași boală. În cazul în care se agravează, bolile vor trebui tratate în clinici din străinătate. Monica Iacob Ridzi a precizat că regretă că a fost la conducerea Ministerului Tineretului și Sportului și ar fi trebuit să rămână în Parlamentul European, pentru că ar fi evitat un dosar fabricat, în care nu ar fi fost probe împotriva sa și multe probe nu au fost discutate în fața judecătorului. 

Monica Iacob Ridzi a scris că procurorul de caz i-a transmis că regretă că a fabricat dosarul împotriva sa, însă "aceste regrete nu mă încălzesc deloc, singurele care mă încălzesc în celula rece sunt sticele cu apă caldă încălzite la filtrul de cafea, pentru că apă caldă avem de trei ori pe săptămână, mai puțin de 10 minute. Și eu, și familia mea, și copiii mei am fost condamnați pe nedrept. Regret că nu am vorbit până acum de abuzurile procurorilor și judecătorilor în cazul meu. Faptul că sunt bolnavă nu mă împiedică să scriu, nu încă. Voi încerca să fiu atentă cu ce scriu, pentru că nu-mi doresc să mor în penitenciar din alte cauze decât cele naturale". 

Iată continuarea scrisorii: 

(w670)(w670)(w670)(w670)

"E foarte grav de spune Monica Iacob Ridzi cu referire la fostul procuror Mariana Alexandru, pentru că știm că procurorul de caz s-a pensionat rapid când era în redeschidere dosarul "Gala Bute", e o chestie foarte gravă dacă e adevărat ce spune doamna Ridzi, că i-ar fi transmis că regretă că a ascultat de ordine și a fabricat dosarul în ceea ce o privește. Asta înseamnă că dacă e adevărat lucrul acesta, un procuror care a mai fost în multe alte cauze, care ar recunoaște că a făcut dosare la ordine, atunci lucrurile stau fix așa cum am spus de multe ori, că această justiție este dependentă de cei ce comandă politic și va fi foarte greu pentru România, pentru că dacă nu avem o justiție independentă, adio stat de drept, adio democrație", a spus Adina Anghelescu, la Antena 3. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel