Milos Zeman: Politica Angelei Merkel față de migranți, "lipsită de sens"

Președintele ceh Milos Zeman, cunoscut pentru pozițiile sale anti-imigranți, a criticat virulent duminică politica mâinii întinse refugiaților, promovată de cancelarul german Angela Merkel, calificând-o drept "lipsită de sens", relatează AFP.

Angela Merkel și-a apărat chiar joi politica în domeniul migrației, după două atacuri comise în țara sa de către refugiați, reafirmându-și lozinca "Putem face acest lucru", lansată la sfârșitul verii 2015, anul în care Germania a primit mai mult de un milion de refugiați.

"Există o tendință în rândul politicienilor să persevereze în declarațiile lor chiar dacă faptele probează contrariul opiniilor lor", a declarat Zeman, într-un interviu difuzat în direct de site-ul internet al tabloidului Blesk (www.blesk.cz), scri Agerpres.

"Cancelarul, cred, trebuie să-și schimbe opinia. Ea ar trebui să recunoască faptul că 'Wilkommenskultur' (cultura lui bine ai venit) s-a dovedit lipsită de sens și că Germania nu este în măsură să absoarbă un număr atât de mare de refugiați, mai ales în cazul în care există jihadiști printre ei", a afirmat șeful statului ceh.

Citește și: Dialog suprarealist lângă trupul preotului asasinat în Franța: Ți-e frică să mori?

"Soluția constă în deportările celor care nu au obținut azil", a insistat președintele Zeman, pronunțându-se de asemenea pentru deportarea "imamilor fanatici care seamănă ura în moschei".

Președintele ceh a pledat totodată pentru o liberalizare a portului de armă și instituirea unei "protecții active la frontierele" Republicii Cehe.

"Granița poate fi protejată de către armată, poliție și o supraveghere electronică. În caz de necesitate, deci, în cazul unui mare val de migranți, nu m-aș opune ridicării unui gard la frontieră", a declarat Zeman, care calificase în trecut actualul val de migrație drept o "invazie organizată".

Citește și: Când va fi primul atentat ISIS în România

În același interviu, Milos Zeman a declarat că 15.000 de terorișit islamiști s-ar afla în prezent în Europa, pledând împotriva migrației ilegale, după cum relatează canalul de știri rusesc Vesti. Cehia va aloca 4, 4 milioane de dolari doar pentru securizarea obiectivelor principale din Praga, precum gara feroviară și metroul.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel