Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania, avertizează că promisiunile lui Donald Trump despre un armistițiu sunt spulberate de ceea ce se întâmplă pe front. Conflictul intră într-o etapă, sub deviza „rafinărie pentru rafinărie”.
În dialog la B1 TV cu moderatorii Aneta Sîngeorzan și Alex Vlădescu, Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomania, vorbește despre iluzia unui armistițiu miraculos și avertizează că lunile următoare vor aduce o bătălie grea pentru rețelele energetice, sub o lege a talionului: ochi pentru ochi, rafinărie pentru rafinărie.
La întrebarea adresată de Aneta Sîngeorzan, „Europa nu ține cont de ceea ce Statele Unite pare că negociază și înăsprește sancțiuni împotriva Rusiei. Ce s-ar putea decide astăzi?”, Tudor Curtifan a explicat limitele măsurilor economice luate de liderii europeni.
„Va fi cu siguranță un test de coeziune pentru Europa, că dacă ne uităm pe ultimele pachete de sancțiuni, chiar dacă ele au fost adoptate, au fost adoptate cu greutate, sau să spun așa, cu frâna de mână trasă în contextul în care am avut poziție ale unor state. Sigur, mă gândesc în primul rând la Ungaria, a lui Viktor Orban, în momentul în care a tras frâna de mână în momentul în care s-au luat aceste sancțiuni.
Vom vedea cum vor reacționa Slovacia, Bulgaria, spre exemplu. Dar, una peste alta, acest pachet de sancțiuni cred că va fi adoptat, dar nu va avea efect decât pe termen mediu sau lung.
Sancțiunile puse Federației Ruse, chiar dacă au contat, și aici eu nu sunt de acord în ceea ce spune toată lumea, că nu au contat deloc, au contat. Poate nu au avut efectul pe care l-am așteptat cu toți în 2022, dar au încetinit mașinăria rusă de război. Deci aceste sancțiuni, să nu ne așteptăm că vor avea un efect imediat asupra iernii, pentru că aici e marea problema Ucrainei, capacitatea de a rezista în această iarnă. Va rezista, dar problema e că, cu fiecare iarnă ce trece, prețul pe care îl plătește Ucraina pentru a rezista e din ce în ce mai mare”, spune redactorul-șef DefenseRomania.
„Rafinărie pentru rafinărie”
Chiar dacă discursul politic din SUA promite soluții și acorduri de pace, ceea ce se întâmplă pe linia frontului arată total diferit. Ucraina a dobândit capacitatea militară de a riposta în adâncimea teritoriului inamic, iar loviturile aplicate industriei petroliere din Rusia atrag represalii asupra centralelor electrice din orașele din Ucraina.
Tudor Curtifan atrage atenția că precedentele istorice anulează orice optimism legat de un armistițiu respectat de ruși.
„De data aceasta e o diferență majoră în contextul în care și Ucraina are capacitatea să lovească pentru prima oară în adâncimea Federației Ruse. Mă aștept să vedem o escaladare. În ciuda avertismentului și anunțului pe care Donald Trump l-a făcut cu privire la acest armistițiu, e puțin probabil, adică nu sunt deloc optimist că el va fi respectat.
Aduceți-vă aminte, inclusiv de Paște, când a fost anunțat un armistițiu, el nu a fost respectat în principiu de Federația Rusă. În rest, nu am văzut nici de la Moscova reacții în care să se menționeze că da, am negociat și oprim atacurile. Dimpotrivă, în ultimele ore, au continuat atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei.
Deci mă aștept la o lege a talionului, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, rafinărie pentru rafinărie în această iarnă, ceea ce nu înseamnă decât o escaladare”, spune Curtifan.
Sateliții SUA, cheia loviturilor de precizie: Ce nu poate înlocui Europa pe cont propriu
Într-un scenariu în care sprijinul american ar deveni incert, țările din Europa au arătat că susțin financiar și militar Ucraina. Rămâne însă un domeniu important unde echipamentele europene nu pot concura cu forța tehnologică a Statelor Unite: informațiile oferite în timp real din satelit. Fără ghidajul prin GPS și datele din satelit puse la dispoziție de SUA, operațiunile de distrugere a obiectivelor strategice din Rusia ar fi aproape imposibile.
„Revenind la Europa, Europa își continuă strategia de a oferi sprijinul Ucrainei independent de Statele Unite. Și acest lucru se conturează din ce în ce mai pregnant. Sigur, nu e ușor, dar se întâmplă. Nu-și imaginea nimeni în 2023, în 2024, de exemplu, că Europa ar putea să acorde sprijin economic, financiar, militar către Ucraina, fără Statele Unite.
Rămâne principala componentă americană, din punctul meu de vedere, Intelligence-ul. Și aici vom vedea cum va reacționa Washington, pentru că în continuare rafinările ruse sunt lovite cu ajutor masiv de inteligență americană. GPS, satelit și așa mai departe. E o componentă pe care Europa va fi dificil sau îi va fi dificil să o înlocuiască”, explică Tudor Curtifan.
„Dar să rămânem optimiști, eu sper să existe un armistițiu, mai ales în contextul iernii care urmează, dar sunt în puțin sceptic că vom vedea o încetare a focului. Dimpotrivă, cred că Federația Rusă chiar își va dori să accelereze înfrângerea rezilienței Ucrainei prin atacuri masive asupra infrastructurii critice odată cu venirea iernii. Iar asta e o consecință a faptului că în cinci ani de război nu se pot îndeplini obiectivele militare prin forța armatei pe teren”, conchide redactorul-șef DefenseRomania.


