Ucraina va putea lovi mai adânc în Rusia fără să mai ceară voie aliaților.
George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate și CEO al reputatului think tank românesc New Strategy Center, a fost recent la Kiev.
Invitat la DefenseRomania, în cadrul emisiunii „Obiectiv EuroAtlantic”, realizat de Tudor Curtifan, a fost întrebat cum stau lucrurile în Ucraina? Care este starea de spirit, nu doar în ceea ce privește reziliența populației înainte de venirea iernii, ci și din perspectivă militară?
Războiul din Ucraina provoacă peste 400 de victime civile săptămânal. ONU avertizează că bilanțul a crescut cu 55% față de anul trecut.
Dronele cu reacție pun presiune pe apărarea ucraineană
Rusia folosește o nouă generație de drone, Geran-4 și Geran-5, echipate cu motoare cu reacție de producție chinezească. Potrivit afirmațiilor sale, China livrează lunar Federației Ruse 3.000 de motoare, ceea ce susține capacitatea acesteia de a ataca infrastructura ucraineană.
„Am stat o săptămână la Kiev, între 7 și 14 septembrie 2026, într-un moment în care Rusia a trecut la o nouă generație de drone: Geran-4, Geran-5. Drone cu motoare cu reacție, de producție chinezească. China livrează 3.000 de motoare lunar Federației Ruse, ceea ce îi permite Rusiei să lovească lanțurile logistice, infrastructura energetică și cea portuară cu aceste noi tipuri de drone. Este important fiindcă Rusia le folosește și în regiunea Odesa. Am avut și noi recent incursiunea peste teritoriul Republicii Moldova și în zona României, când s-a închis aeroportul Iași din cauza acestei drone. Zboară cu o viteză mult mai mare decât Geran-2, care avea 150–180 de kilometri pe oră. Acum, un tip zboară cu 450–600 de kilometri pe oră, iar celălalt, Geran-5, chiar cu până la 700 de kilometri pe oră. Ceea ce pune probleme mult mai mari apărării antiaeriene ucrainene, timpul de reacție fiind mult mai scurt”, a zis George Scutaru.
Rusia încearcă să transforme viața de zi cu zi a locuitorilor Kievului „într-un coșmar”, prin atacuri și alerte repetate
„În acest moment, la Kiev, Rusia pune presiune pe capitală, încearcă să transforme viața de zi cu zi a ucrainenilor într-un coșmar. Practic, la Kiev ai o alarmă permanentă. Pentru ca orașul să poată funcționa economic, au făcut două clasificări ale alarmelor: O alarmă galbenă, pentru alerte cu câteva drone, și o alertă roșie, cu rachete sau valuri mari de drone, ceea ce înseamnă închiderea metroului. Se închid și podurile, iar orașul este traversat de râul Nipru. De multe ori, în momentul în care sunt alarme, este imposibil să treci dintr-o parte în alta. Viața de zi cu zi, practic, ți-o petreci într-o alertă, într-o alarmă perpetuă. Se aud din când în când explozii, se aude antiaeriana. Stresul a devenit mult mai puternic”, a zis George Scutaru.
Ucraina își extinde capacitatea de a lovi în interiorul Rusiei
În evaluarea lui George Scutaru, ambele părți își intensifică atacurile. Ucraina își dezvoltă capacitățile de lovire în adâncimea teritoriului rus, iar efectele sunt vizibile asupra rafinăriilor și aeroporturilor, a afirmat acesta.
George Scutaru a spus că Ucraina depinde atât de sprijinul militar extern, cât și de veniturile din exporturi. Perturbarea rutelor comerciale afectează, implicit, resursele financiare ale țării.
„Se observă lovituri asupra lanțurilor logistice. În împrejurimile Kievului puteți vedea, așa cum vedem, de exemplu, când plecăm din București spre Pitești, centre logistice importante ale unor mari companii. În Ucraina, în regiunea Kiev, acestea sunt de multe ori lovite de aceste drone cu reacție. Deocamdată, Ucraina este în faza de dezvoltare a unor sisteme antidronă care să contracareze aceste noi amenințări ruse, dar nu au ajuns la producția de serie. Problema cu rușii, de fiecare dată când scot noi tipuri de drone, este că nu sunt foarte inventivi și creativi în ceea ce privește diversitatea categoriilor de drone, dar au posibilitatea de producție în masă, ceea ce pune o presiune.
Din punctul meu de vedere, ambii beligeranți escaladează în momentul de față. Ucraina își dezvoltă din ce în ce mai mult capacitățile de lovire, tot mai în adâncimea teritoriului rus. Și vedem ce se întâmplă cu rafinăriile Rusiei, cu aeroporturile care, de multe ori, sunt închise.
Și lucrul acesta va continua în perioada următoare. O să observăm în curând și primele rachete balistice de producție ucraineană. Practic, va veni momentul în care ucrainenii nu vor mai trebui să ceară voie americanilor sau altor aliați pentru a executa lovituri mai în adâncime în Rusia. De partea cealaltă, sunt lovite porturile și infrastructura logistică, pentru a afecta buna funcționare a țării și, mai ales, exportul. Trebuie să înțelegem că, în acest moment, Ucraina depinde, în plan militar, de ajutorul extern, dar și de veniturile care îi revin mai ales din exportul de cereale. Orice perturbare a acestui flux de export îi afectează implicit și veniturile. De aceea, pentru Ucraina este importantă relația cu statele vecine, cu Polonia și cu România, fiindcă prin aceste două state, în primul rând prin România, se înregistrează în acest moment cel mai mare flux de export. Practic, au fost nevoiți să folosească teritoriul țării noastre pentru tranzitul unor produse, în primul rând de natură agricolă, pentru a-și menține un nivel de venituri relativ acceptabil”, a zis George Scutaru.
Rolul României și riscul unor sabotaje
Fostul consilier prezidențial a apreciat că mediul de securitate din vecinătatea României nu evoluează spre stabilizare.
„Din acest punct de vedere, aș vrea să menționez nu doar rolul strategic al României, ci și posibilitatea unor diverse amenințări și sabotaje din partea Federației Ruse. Rușii urmăresc să afecteze acest export al Ucrainei și pun presiune pe statele vecine Ucrainei.
Am avut acele incidente cu drone, au fost incidente cu cetățeni străini care au fost arestați de către serviciile noastre, de către poliție, pentru că doreau să execute acte de sabotaj pe teritoriul țării noastre. Am avut ultimul incident cu acel cetățean rus. Anul trecut am avut un cetățean columbian care, la fel, a fost depistat de serviciile noastre secrete. Am avut incidente numeroase cu drone. Minele maritime sunt un pericol permanent pentru libertatea de navigație. Mediul de securitate din vecinătatea României sau în legătură directă cu țara noastră nu este nici pe departe unul care să se stabilizeze, care să evolueze într-o direcție pozitivă. Estimez o creștere a intensității atacurilor din partea rușilor și, de asemenea, din partea Ucrainei asupra infrastructurii rusești. Deci asistăm la o escaladare, iar presiunea Rusiei se va accentua nu doar asupra Ucrainei, ci inclusiv asupra statelor de pe flancul estic al NATO”, a zis George Scutaru, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate și CEO al reputatului think tank românesc New Strategy Center, la podcastul „Obiectiv EuroAtlantic”, realizat de Tudor Curtifan la DefenseRomania.
Rusia le cere din nou diplomaților și cetățenilor străini să părăsească Kievul: Armata pregătește noi atacuri.

