Pirtea (PNL: Dacă nu vom înăspri legislația, aici se va ajunge cu PSD!

Marilen Pirtea, rectorul UVT
Marilen Pirtea, rectorul UVT

Marilen Pirtea, vicepreședintele Camerei Deputaților își dorește ca legile pentru infracțiuni și violențe să fie mărite și susține că dacă aceste pedepse nu se măresc, nedreptățile se vor petrece periodic.

,,Dacă nu vom înăspri legislația, PSD și aliații lor vor sta de 6 la toate furturile și tâlhăriile din România. Alături de hoți!

„Mă văd obligat să revin din nou, imperios, la necesitatea adoptării de urgență a unor prevederi legale mai ferme în vederea stopării cazurilor de agresiune și violență, chiar împotriva forțelor de ordine. Este inacceptabil ca – așa cum s-a întâmplat recent în județul Olt – doar intervenția forțelor SAS din Jandarmerie să readucă ordinea publică și să asigure protecția polițiștilor aflați în misiune. Din nou, atrag atenția că riscul de apariție a violențelor și distrugerilor de domiciliu, mai ales pe timpul nopții, este tot mai mare. Sunt necesare, în opinia mea, măsuri ferme pentru protecția persoanelor și bunurilor, în așa fel încât cetățenii să simtă că statul îi ocrotește”, a declarat vicepreședintele Camerei Deputaților, liberalul Marilen Pirtea.

De ce propune liberalul aceste măsuri 

„Să învățăm din exemplul italian, în care majorarea pedepselor a influențat reducerea infracțiunilor și violențelor. Legea autoapărării pe timp de noapte, pentru atacuri desfășurate la domiciliu, adoptată în Italia la începutul pandemiei, contituie un model de eficacitate și bună practică în planul măsurilor imediate, adoptate pentru scăderea infracțiunilor împotriva bunurilor și persoanelor aflate la domiciliu, desfășurate mai ales pe timpul nopții. În cazul Italiei, țară puternic afectată de pandemia Covid-19, creșterea pedepselor și amenzilor pentru furturi și violențe a determinat o rapidă scădere, cu 20%, a numărului acestor infracțiuni”, a completat deputatul liberal.

„Este inadmisibil și iresponsabil să asistăm fără reacție la ascensiunea infracționalității mai ales acum, în această perioadă de după starea de urgență, când sunt așteptate măsuri de relansare a vieții economice și sociale, în care oamenii așteaptă măsuri avansate de protecție, dar și o mai bună organizare a structurilor de ordine publică. Ceea ce înseamnă nu vorbe, ci noi prevederi legale, prin care să fie majorate pedepsele și amenzile pentru infracțiunile periculoase cu violență, realizate mai ales noaptea”, propune deputatul liberal Marilen Pirtea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel