Marian Cucşa (ALDE): Am fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid ce nu va mai exista

Marian Cucsa
Marian Cucsa

Deputatul ALDE de Timiş Marian Cucşa a anunţat joi că a fost schimbat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei Timiş în şedinţa Biroului Politic Central (BPC) care a avut loc miercuri, 'fără a se ţine cont de votul celor 700 de delegaţi' care i-au încredinţat votul pentru această funcţie.

El susţine, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că prin 'îngroparea' în partidul Pro România, ALDE va dispărea iar el a fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid 'care nu va mai exista'.

'În cadrul şedinţei BPC al ALDE de ieri, am fost schimbat din funcţia de preşedinte al filialei ALDE Timiş fără a se ţine cont de votul celor peste 700 de delegaţi care au fost prezenţi la conferinţa de alegeri a ALDE Timiş, delegaţi care mi-au încredinţat votul pentru a fi preşedintele filialei Timiş. Cu toate acestea, vreau să le mulţumesc încă o dată pentru toată susţinerea şi să îi asigur atât pe colegii din Timiş, cât şi pe cei din toată ţara că voi lupta pentru stoparea abuzurilor din ALDE şi relansarea proiectului liberal ale cărui baze le-am pus în 2014', arată Marian Cucşa, care este şi vicepreşedinte naţional al ALDE.

Atac la conducerea centrală

Deputatul afirmă că dezamăgirea sa şi a multora dintre colegii săi este că actuala conducere de la nivel central s-a dovedit a fi interesată 'doar de binele personal, nicidecum de cel al construcţiei politice sau de bunul trai al românilor', aşa cum ar fi fost firesc şi adaugă că 'prin comportamentul laş şi ascunderea scrisorii prin care ALDE este înştiinţată că nu mai are voie să folosească denumirea şi sigla', este foarte clar că cei din conducere au bine conturat 'planul de distrugere a ALDE şi îngroparea în Pro România'.

'Practic, am fost demis din funcţia de preşedinte de filială a unui partid care nu va mai exista. Cu toate acestea, construcţia liberală are resurse şi energie să renască prin noi înşine', încheie Marian Cucşa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel