Macovei: Trebuie o schimbare la ministerele cu mulţi bani pe mână

macovei
macovei

Monica Macovei a declarat  că este necesară "o schimbare la vârful guvernului", iar Cabinetul ar putea fi preluat nu doar de un tehnocrat, dar şi de un om politic  şi a adăugat că ar fi necesare remanieri şi la ministerele care gestionează mulţi bani.

Macovei s-a referit la afirmaţiile lui Ioan Oltean de vineri, legate de plecarea guvernului, remarcând că secretarul general al PDL „parcă se situează în afară, parcă până acum n-ar fi fost de acord cu toate măsurile”. „Eu cred că mai degrabă varianta propusă de Cristi Preda, cu premier nepolitic, dar guvern politic (...) În acelaşi timp, şi un prim-ministru politic, depinde cine e persoana, poate să fie o variantă bună”, a completat ea, adăugând că România nu se află în situaţii precum a Greciei, de colaps financiar, ci „dimpotrivă”.

Întrebată dacă Emil Boc ar trebui să plece, Macovei a precizat că este nevoie de o schimbare la vârful guvernului.

„Şi eu cred că e bună o schimbare la vârful guvernului, dar şi în guvern. În general în zonele care au mulţi bani pe mână, unde au fost multe acuze de folosire incorectă sau nelegală a fondurilor”, a completat Macovei, într-o emisiune la România Tv. Ea a precizat că mai multe detalii va da în cadrul forurilor interne ale PDL.

Unul dintre interlocutorii eurodeputatei a adus în discuţie că printre ministerele cu mulţi bani se numără cel al Transporturilor, al Dezvoltării Regionale, al Mediului. „Analiză, acolo unde lucrurile nu merg bine, unde au fost de-a lungul anilor ridicate probleme”, a evitat Macovei să indice la care dintre aceste ministere se referă.

Realizatoara a remarcat că ministerul Dezvoltării are cei mai mulţi bani, iar Executivul consideră că lucrurile merge bine acolo. „Dacă asta va fi analiza lor... Eu spun că trebuie să facă o analiză, vă spun pe ce criterii aş face eu analiza. Ce voi spune celor din partid va fi mai mult decât vă spun acum”, a adăugat ea, fără să infirme că se referă la ministerul condus de Elena Udrea.

Citește și:

Oltean: Dacă Guvernul nu găsește o soluție la problemele oamenilor, atunci să plece

Cristian Preda: Soluţia este un premier independent cu un guvern politic

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel