Lucian Papici cere CSM-ului să-i apere reputația

Înlocuit de Procurorul General, Tiberiu Nițu, de la conducerea Secției I a DNA, Lucian Papici cere CSM să-i  apere reputația.

Lucian Papici a transmis către CSM o cerere de apărare a reputaţiei şi indendenţei sale în calitate de procuror şi a reclamat declaraţiile publice făcute de către premierul Victor Ponta. Acesta l-a numit „procuror băsist” şi a apreciat că dosarele instrumentate de el sunt politice.

Toate aceste declaraţii publice făcute de Ponta au fost considerate drept atacuri la independenţa Justiţiei.

Cererea a fost transmisă către Inspecţia Judiciară a CSM care urmează să o analizeze, să întocmească un raport, iar apoi să decidă dacă îi apără reputaţia. Potrivit procedurii, Inspecţia Judiciară va face un raport în care va spune dacă reputaţia profesională a procurorului a avut de suferit. Acest document va fi prezentat Plenului CSM.

 În urma acestui nou scandal legat de schimbările din Justiție, Traian Băsescu vrea să denunțe pactul  de  coabitarea cu premierul, pe care îl acuză că a încălcat independenţa justiţiei. Victor Ponta i-a transmis preşedintelui că, dimpotrivă, el este cel care a încălcat pactul şi s-a amestecat în treburile justiţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel