Locul din România unde Soarele răsare, în anumite condiții, de două ori

Imagine cu rol ilustrativ / Sursă foto: Ioan-Radu Gava
Imagine cu rol ilustrativ / Sursă foto: Ioan-Radu Gava

Există un loc în România unde, în anumite condiții, Soarele răsare de două ori. 

Natura are de oferit multe fenomene uluitoare, iar în cazul celui de față, trebuie să fii în locul potrivit, la momentul potrivit. România are un loc special, unde Soarele răsare de două ori. E adevărat că doar vara se întâmplă asta, în anumite condiții, dar cu siguranță merită să fii, măcar o dată în viață, acolo. 

În satul Rimetea, la câțiva kilometri de orașul Aiud, se află Munții Trascău. (Piatra Secuiului 1171 m.) 

Cei care ajung în Rimetea pot vedea că, la est, există numeroase creste ale Pietrei Secuiului. Doar două dintre ele au înălțimi mai mari decât restul. Astfel, Soarele răsare după prima creastă, apoi pare că se ascunde după a doua, urmând să răsară din nou, scrie shtiu.ro.

Așadar, dacă ai de gând să ajungi în satul Rimetea, trebuie să știi că poți vedea acest fenomen spectaculos vara, de la sfârșitul lunii iunie și în toată luna iulie.

VEZI ȘI: 13 curiozități despre Marea Neagră. De ce se numește astfel

Marea Neagră, situată între Europa și Asia, are ca state riverane Rusia, Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. Cu o suprafață de 423.488 de km pătrați, Marea Neagră comunică cu Marea Azov prin strâmtoarea Kerci, prin Bosfor cu Marea Marmara și prin strâmtoarea Dardanele cu Marea Egee, adică Marea Mediterană, potrivit shtiu.ro.

13 curiozități despre Marea Neagră

1. România are litoral cu Marea Neagră în sud-est, pe o distanță de 245 km. 

2. Marea Neagră poartă această denumire pentru că turcii, care au asociat multă vreme nordul cu întunericul, au denumit marea situată la nordul imperiului lor "Kara Deniz", adică Marea Neagră. Turcii numesc Marea Mediterană, aflată la sud de centrul imperiului, "Ak Deniz", respectiv Marea Albă. 

3. Un loc de fosilizare extrem de interesant este considerat fundul Mării Negre. La adâncimi mai mare de 200 de metri nu există deloc oxigen. Din acest motiv, epavele care au ajuns pe fundul Mării Negre sunt într-o stare perfectă de conservare.

4. Spațiul maritim al României are circa 20.000 de km pătrați.

Citește continuarea articolului AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel