Un obiectiv strategic pentru agricultură este reabilitarea sistemului de irigaţii, care urmează să deservească o suprafaţă de aproape 2 milioane de hectare, a anunţat, vineri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.
"Partea de irigaţii pentru noi a fost şi rămâne strategică, avem două obiective majore în acest domeniu, şi anume reabilitarea sistemului de irigaţii până la 1.980.000 de hectare (...), deci practic 2 milioane de hectare care vor fi irigabile. Al doilea obiectiv strategic era să aducem apa pe canalele principale gratuit, în aşa fel încât până la staţiile de punere sub presiune apa să ajungă gratuit. Este un cost financiar de 90 de milioane de lei, care este prevăzut în bugetul ANIF, din câte am înţeles. Iar udătorii îşi iau de la staţia de punere sub presiune apa şi nu au decât costurile obişnuite, cu curentul", a declarat Dragnea, cu ocazia vizitării unor instalaţii de irigaţii din judeţul Ialomiţa.
Liderul PSD a subliniat că utilizarea irigaţiilor aduce o serie de beneficii agricultorilor, permiţând inclusiv o creştere importantă a productivităţii.
"Sunt economii foarte mari, pe de o parte costurile sunt mult mai mici pentru cei care vor să irige. Apa fiind gratuită, acum majoritatea udătorilor au început să facă cereri, din ce am înţeles până acum sunt cereri pentru a iriga 400.000 de hectare şi oamenii încep să înţeleagă că sunt foarte multe avantaje. Creşte foarte mult producţia, la unele soiuri se dublează, la altele creşte cu 50%", a explicat Liviu Dragnea, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu