Limba română e patria mea - Teatrul Nottara, în turneu la Chișinău

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, continuă seria de evenimente itinerante din cadrul proiectului 100 de ani împreună. Centenarul Marii Uniri, prin turneul actorului Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național Craiova, cu recitalurile Treptele Unirii și Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română e patria mea, la  Chișinău, în perioada 26-28 martie 2018.

La invitația Teatrului de Revistă Ginta Latină, recitalul Treptele Unirii va fi prezentat pe 27 martie, iar pe 28 martie va avea loc spectacolul Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română e patria mea, la invitația Teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale. De asemenea, pe 26 martie, domnul Emil Boroghină va primi Premiul de Excelență al Uniunii Teatrale din Moldova, decernarea premiului urmând să aibă loc la Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău.

„Treptele Unirii este un spectacol de poezie românească clasică şi contemporană dedicat Centenarului făuririi României Mari și desăvârşirii unităţii naţionale, și conține fragmente din lirica populară, din poezii de Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Petre Dulfu, Alexandru Davila, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Victor Eftimiu, Mircea Rădulescu, Aron Cotruş, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, Nicolae Tăutu, Alexandru Andriţoiu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu.

Recitalul de poezie românească Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română e patria mea reunește, într-un singur glas, cele mai răsunătoare voci ale literaturii române, de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru, până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu. Evocând faptele de glorie ale înaintaşilor sau nenumăratele frumuseţi ale ţării, exprimând sentimentele care animă în lupta şi credinţa spre mai bine, creaţiile poeţilor noştri au cultivat patriotismul sub forma dragostei de pământul natal, a sacrificiului pentru patrie şi popor, a atitudinii civice responsabile a poetului, a artistului, a omului în general. Poezia patriotică reprezintă, în etapele ei succesive, adevărate capitole din istoria noastră politică, socială şi culturală. În ea se răsfrâng curentele de simţire şi de idei ale epocilor în care a fost plămădită. Ea este „cronica vie” a evoluţiei noastre istorice, în care înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 ocupă, fără îndoială, un loc dintre cele mai importante.” susține Silvia Dumitrache într-un comunicat .

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia „Actorie”, promoţia 1963. Între 1963 și 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei „William Shakespeare” (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Craiova între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de pe toate continentele lumii, printre care amintim festivalurile de la Edinburgh, Avignon, Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York, Montreal. În 1994, Emil Boroghină fondează Festivalul Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de a X-a ediţie, festival considerat ca fiind unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. Inițial, desfăşurat la Craiova, din anul 2006, festivalul are loc atât în Craiova, cât şi în Bucureşti.                                 „

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel