Liderul suprem al talibanilor cere noului guvern afgan să vegheze asupra shariei

Liderul suprem al talibanilor cere noului guvern afgan să vegheze asupra shariei / Foto: Pixabay
Liderul suprem al talibanilor cere noului guvern afgan să vegheze asupra shariei / Foto: Pixabay

Liderul suprem al talibanilor cere noului guvern afgan să vegheze asupra shariei.

Liderul suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, a cerut marţi noului guvern afgan să vegheze la respectarea legii islamice Sharia, în primul său mesaj transmis după preluarea puterii de către islamişti, acum trei săptămâni, relatează Agerpres, citând AFP.

VEZI ȘI: Ce este Sharia, amenințarea talibanilor. Regulile impuse femeilor, de NEIMAGINAT, infracțiuni și pedepse
"Îi asigur pe toţi concetăţenii noştri că guvernanţii vor munci din greu pentru a asigura respectarea regulilor islamice şi a shariei în ţară", a declarat acesta, într-un comunicat făcut public în engleză.

Liderul talibanilor, care nu a apărut în public de foarte mult timp şi care de altfel apare foarte rar în public, a mai adăugat că noul guvern de la Kabul va face astfel încât în ţară să se instaleze o "pace, prosperitate şi o dezvoltare durabile".

VEZI ȘI: Rezistența din Valea Panjshir a căzut. Talibanii au ocupat tot Afganistanul

Liderul talibanilor: Relaţii puternice şi sănătoase cu toate celelalte state



El îşi mai îndeamnă compatrioţii să nu plece din ţară, asigurând că regimul taliban "nu are nicio problemă cu nimeni", aceasta în condiţiile în care peste 120.000 de afgani s-au exilat în ultimele săptămâni de teama talibanilor.

Lungul său mesaj mai evocă şi "relaţii puternice şi sănătoase cu vecinii Afganistanului şi cu toate celelalte state", subliniind totodată că regimul său va lua "măsuri puternice şi eficace pentru protejarea drepturilor omului".

Hibatullah Akhundzada, lider al talibanilor din 2016



Liderul taliban subliniază şi importanţa dezvoltării educaţiei, care este potrivit lui "una din principalele necesităţi ale ţării", şi asigură că "toţi diplomaţii străini, ambasade, consulate, organizaţii, investitori nu vor avea nicio problemă" în Afganistan.

Hibatullah Akhundzada, numit în fruntea talibanilor în mai 2016, a fost până atunci necunoscut marelui public şi nu transmite mesaje decât foarte rar, în cursul unor sărbători islamice. La finele lui august, mişcarea sa a indicat că acesta se află la Kandahar şi că va apărea "în scurt timp în public". 

VEZI ȘI: S-au schimbat talibanii în ultimii 20 de ani? H.D. Hartmann: Accent de Oxford / VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel