Legea privind taxa de solidaritate a companiilor din Energie, adoptată după reexaminare. Acuzații: Sunt scoase toate amendamentele care ar fi permis taxarea OMV

Facebook Parlamentul României - Camera Deputaţilor
Facebook Parlamentul României - Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care s-a instituit contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate în extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului, după ce preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea Parlamentului.


Deputaţii au adoptat - cu 182 voturi "pentru", 38 de voturi "contra" şi 44 de abţineri - forma venită de la Senat a acestui proiect. Din forma legii trimise la promulgare, Senatul a eliminat, la reexaminare, unele prevederi de determinare a ponderii în cifra de afaceri a activităţilor din energie.

În urma reexaminării legii, senatorii au adoptat un amendament care prevede că "persoanele plătitoare de impozit pe profit potrivit art. 13 şi de impozit pe veniturile microîntreprinderilor potrivit art. 47 din Legea 227/2015, care desfăşoară activităţi în domeniile prevăzute de Regulamentul UE 1854/2022 şi care desfăşoară atât activităţi de extracţie a ţiţeiului cât şi de rafinare a ţiţeiului, datorează o contribuţie de solidaritate calculată conform art. 2 alin (13)".

Alineatul 13 al articolului 2 introdus de Senat prevede: "Contribuţia de solidaritate datorată de către contribuabilii prevăzuţi la art. 1 alin (6) este de 350 lei pe tona de ţiţei procesat în activitatea de rafinare". Potrivit unui alt amendament, "contribuabilii care în perioada 2018 - 2021 nu au obţinut producţie în domeniile prevăzute la art. 1 alin. (1) nu datorează contribuţia de solidaritate". Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect.

 

Andruşceac: Din Legea privind taxa de solidaritate sunt scoase toate amendamentele care ar fi permis taxarea OMV

Antonio Andruşceac, liderul grupului parlamentar AUR din Camera Deputaţilor, a criticat, miercuri, Legea privind taxa de solidaritate, pe motiv că forma care a trecut de Senat, după reexaminare, nu mai permite taxarea companiei austriece OMV.

"La reexaminare sunt scoase toate acele amendamente care ar fi permis taxarea OMV-ului (...), iar suma maximă care se poate lua de la OMV nu este cunoscută de la Ministerul Finanţelor (...), pentru că raportările pentru acest an aşteaptă să fie făcute de cei care urmează să fie taxaţi după ce vor vedea forma finală a acestei legi", a afirmat Andruşceac la o conferinţă de presă la Palatul Parlamentului.

Deputatul AUR a mai susţinut că preşedintele Iohannis este cel care a făcut "tot posibilul" ca profitul acestei companii să nu mai fie taxat.

"Nu a fost destul că am trădat prin această cedare - nu vânzare - a gazului şi petrolului românesc, această bogăţie către un alt stat, către Austria, care este deţinătorul acţiunilor majoritare din OMV. A trebuit să facem tot posibilul, prin Klaus Iohannis, să nu mai taxăm nici măcar profitul acestei companii", a spus Andruşceac. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel