Laura Vicol: PNL nu mai e un partid istoric, este doar istorie

Laura Vicol, deputat PSD, a comentat, miercuri seară, scandalul din interiorul PNL, despre care spune că nu mai este un partid istoric, ci este doar istorie.

Laura Vicol a spus, miercuri, 7 iulie, că nu îi pare rău de ceea ce se întâmplă în PNL, acolo unde, potrivit deputatului PSD, se frizează ridicolul prin toate aceste discursuri şi activități în care practic s-a uitat de guvernare şi de România.

„Mie nu îmi pare rău de ceea ce se întâmplă în PNL, pentru că frizează ridicolul prin toate activitățile care se produc în interiorul acestui partid care nu mai este un partid istoric, este doar istorie”, a spus Laura Vicol la Antena 3, în cadrul emisiunii „Subiectiv”, moderată de Răzvan Dumitrescu. 

„Îmi pare rău de România, pentru că, în această competiție internă, care ar trebui să fie una fairplay, s-a uitat de actul de guvernare. Acești oameni sunt încă la guvernare, acești oameni conduc o țară de care se alege praful, bucată cu bucată, zi de zi!”, a continuat Laura Vicol, precizând ulterior: „Pe ei nu-i mai interesează nimic din ceea ce se întâmplă cu noi!”  

„Sunt atâtea probleme și atâtea nenorociri în această țară și pe ei îi interesează să își împartă ciolanul”, a mai spus deputatul Laura Vicol.

VEZI ȘI: Iohannis, declarații la Cotroceni. Laura Vicol: Mi-ar fi plăcut să ni se spună un lucru

VEZI ȘI: Laura Vicol: Mă dezamăgește domnul Ciocan. Ar trebui să fie un exemplu, amenda e mică!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel