Klaus Iohannis, schimbare de discurs. Mesaj de pace către Sorin Grindeanu

Președintele Klaus Iohannis a ținut un discurs după ce noii miniștri au depus jurământul la Palatul Cotroceni. 

Iată ce a declarat președintele Klaus Iohannis: Dle prim-ministru, iată că, după puțin timp, ne reîntâlnim aici, în Sala Unirii, pentru prima remaniere guvernamentală, dar circumstanțele sunt deosebite și cred că această mișcare este una bună. În același timp, am constatat, acum, înainte să ajung în Sala Unirii, că mi-au parvenit de la Parlament două legi, de respingere a OUG 13 și de aprobare a OUG 14. Voi promulga aceste legi mâine. Atunci avem întrunite toate condițiile pentru a trece la normalizarea situației. Am menționat, într-o alocuțiune recentă, care sunt marjele de mișcare pentru revenirea la o muncă pozitivă, normală și-n interesul României din partea Guvernului și consider că ele sunt întrunite. Așadar, nu-mi rămâne decât să vă doresc mult succes, să transformați acest Guvern într-o echipă puternică, care va face exact lucrul pe care-l așteaptă românii, să guverneze eficient, în interesul României și-n interesul românilor”. 

Președintele s-a adresat doar premierului Sorin Grindeanu, deși erau prezenți alți lideri politici, precum Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Sevil Shhaideh. La finalul discursului, când a mers să dea mâna cu liderii politici, Klaus Iohannis a zâmbit și a vorbit mai mult cu Sorin Grindeanu. Cu ceilalți, doar a dat mâna. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel