Jurnalistul Radu Herjeu, analiză după alegerile prezidențiale. "Din păcate…"

Radu Herjeu a scris o analiză după alegerile prezidențiale 2014. Jurnalistul, care a votat cu Victor Ponta, subliniază aroganța celor care au votat cu Klaus Iohannis de a-i crede pe ceilalți proști. 

Iată ce a scris Radu Herjeu, pe blogul său

"- Presupun că, acum, cei 400.000 de expați votanți își vor plăti taxele și impozitele în România, pentru a avea din ce bani să-și respecte promisiunile președintele pe care l-au ales (scăderea TVA sau 6% pentru educație).

- Iohannis nu este băsescu. Nu pare să aibă multe din defectele acestuia. Mai rămâne de văzut dacă are, totuși, câteva din calitățile lui.

- Mă gândesc că unul dintre motivele înfrângerii lui Ponta e faptul că majoritatea n-a crezut că poate afla ceva nou de la acesta. Și ceea ce știa nu a fost suficient pentru a face față mirajului necunoscutului.

- Nu reușesc să văd exact unde e ”schimbarea”. Dacă Ponta rămâne premier, totul e ca vineri. Dacă îi vor cumpăra aliații și-l vor da jos din funcție, totul va fi iar ca-n 2004 și-n 2009. Dacă schimbarea se referă la modul de a fi președinte, asta se întâmpla indiferent cine câștiga.

- Eu, spre deosebire de simpatizanții celui ales, nu cred că cei care au votat altfel decât mine sunt proști! Așa cum nu cred că sunt proști nici copiii atrași de ambalaje intens colorate care scot sunete puternice.

Miting ACL. Momentul ce a amuțit toți protestatarii. FOTO și VIDEO

- Să alegi mobilizat de sloganul ”puie monta” spune mai multe despre tine decât despre cel împotriva căruia ai votat.

- Mă întreb cât ar fi luat Iohannis dacă s-ar fi descurcat mai puțin rău în confruntările televizate.

(...)

- Continui să cred că aceia care au votat cu Ponta pentru că Iohannis nu e ortodox sau le-a fost teamă că acesta o să le taie pensiile sunt proști. Așa cum îi consider și pe cei care au votat împotriva lui Ponta pentru că aducea comunismul și vindea țara rușilor. Mica diferență dintre ei e că primii nu se consideră o ”elită”!

- Din păcate, românii nu știu nici să piardă, nici să câștige! Mai ales în al doilea caz ar fi nevoie de mai multă eleganță!

- Să votezi cu învinsul are și o latură pozitivă. Nu te poți face de rușine după 5 ani, spunând că te-a dezamăgit și că-l disprețuiești". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel