Ion Iliescu: Campania „poate cea mai lipsită de relief şi cea mai departe de agenda cetăţenilor"

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a vorbit, într-un interviu pentru Adevărul, despre campania electorală pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc mâine. Aceasta a fost „poate cea mai lipsită de relief şi cea mai departe de agenda cetăţenilor", a declarat Ion Iliescu.

Ion Iliescu şi-a amintit de prima dezbatere electorală televizată din România, cea organizată de TVR cu câteva zile înainte de alegerile din 20 mai 1990.

„A fost poate cea mai serioasă, aplicată şi deschisă dezbatere între candidaţii la funcţia de Preşedinte al României. Toţi am avut de învăţat atunci, şi cred că am dat un exemplu celor care au urmat. Mi-ar fi plăcut să văd aşa ceva şi în această campanie prezidenţială, poate cea mai lipsită de relief şi cea mai departe de agenda cetăţenilor", a declarat Ion Iliescu, potrivit sursei citate.

Citește și: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014: Curiozități despre alegerile prezidențiale, din 1990 până în 2014

Atunci, în campania pentru alegerile din 20 mai 1990, unul dintre candidaţi, ţărănistul Ion Raţiu, îi făcea lui Ion Iliescu un reproş care avea să rămână în istorie: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine".

Ion Iliescu nu crede că Mircea Geoană a pierdut alegerile  

În 25 de ani de democraţie, cel mai mare partid politic din România a dat un singur preşedinte. Ion Iliescu spune că „nici acum nu sunt convins că Mircea Geoană a pierdut alegerile. Iar înfrângerea lui Adrian Năstase a fost un eşec pentru România". Întrebat cum l-ar caracteriza într-un cuvânt pe omul politic Traian Băsescu, Ion Iliescu a răspun: „Într-o ţară normală, cu politicieni normali, cuvântul ar fi «indescriptibil»".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel