Iohannis, replică pentru Dragnea: PSD-iştii trebuie să primească un răspuns

Klaus-Iohannis
Klaus-Iohannis

Klaus Iohannis îi dă replica lui Liviu Dragnea, după ce şeful PSD a spus la mitingul de la Galaţi că preşedintele României a folosit summitul de la Sibiu în interesul său personal.

"După doi ani şi jumătate de rateuri şi guvernare eşuată, psd-iştii trebuie să primească un răspuns. Acum îl vor primi. Unii spun că nu prea contează nici aceste europarlamentare, nici referendumul. Acestea sunt aşa, ceva uşor de încălzire pentru primăvară, că, de fapt, noi ştim mai bine ce să facem. Ca şi cum, noi singuri psd-iştii, ştim totul şi toţi ceilalţi să stea acasă şi să-şi vadă de treaba lor. Nu e aşa. Tocmai de asta avem alegeri", a spus Klaus Iohannis, în cadrul unei dezbateri pe educație.

Liviu Dragnea a lansat un atac extrem de dur la adresa lui Klaus Iohannis după summitul de la Sibiu.

"Iohannis a ținut să reprezinte România doar el singur. Nu a invitat pe nimeni. Așa cum a furat casele, a furat și Ziua Europei. A folosit această ocazie doar pentru el. A câștigat ceva România? A folosit acest summit făcut cu bani mulți pentru campania lui electorală, pentru interesele lui mărunte, politice. Și-a chemat stăpânii. Am văzut la televizor cum se plimba singur și nu-l băga nimeni în seamă. Asta e soarta slugilor. Sunt folosite și nu sunt băgate în seamă. Sunt sigur că Iohannis a mai cerșit acolo o sancțiune pentru România, pentru că numai de-asta este în stare. Nu l-a auzit nimeni batându-se pentru drepturile românilor, pentru respectul cuvenit. A profitat de faptul că a fost singur și a lucrat împotriva României. A atacat guvernul țării lui, a atacat democrația, a atacat justiția, a atacat tot ceea ce este mai bun în această țară" a spus Liviu Dragnea în urmă cu scurt timp.

VEZI ŞI Dăncilă: N-am văzut asta la Iohannis, la summitul de la Sibiu. Ei vin cu JIGNIRI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel