Iohannis, la Ploiești. Lansează cartea "EU.RO - Un dialog deschis despre Europa” - live video

Mihai Ciobanu / 14 mai 2019 / 17:58 Salveaza PDF Comentarii
Sursa: Facebook Roberta Anastase
Descriere foto: Sursa: Facebook Roberta Anastase

Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi, la Ploieşti, la un eveniment în cadrul căruia îşi va prezenta şi noua carte, EU.RO. DC News transmite, live text şi video, principalele declaraţii ale preşedintelui. 

LIVE TEXT, Klaus Iohannis, declaraţii: 

 

- Optimismul meu vine din faptul că-i cunosc pe români: patrioţi adevăraţi, nu patrioţi de panou şi de asta sunt optimist. 

- Am încercat să scriu o carte accesibilă şi prietenoasă. 

- Nimeni din UE nu are îndoieli în ceea ce priveşte voinţa românilor. Românii sunt foarte bine cunoscuţi în Europa. Sunt foarte apreciaţi, deci nu asta e problema. Ci problema e guvernarea. Această guvernare toxică, PSD-istă, eşuată, care vrea să ne ducă înapoi. De asta nu suntem în Schengen, de asta nu se va renunţa la MCV. Singurii vinovaţi pentru care nu suntem astăzi în Schengen sunt PSD-iştii. Şi cum scrie chiar pe panoul lor electoral: România merită mai mult decât PSD.

- Cei care au instrumentat suprimarea manifestaţiei din 10 august probabil s-au gândit că dacă s-a putut la mineriadă se poate şi acum. Nu se mai poate. România este o ţară democratică iar poporul îşi exprimă voinţa prin vot, nu cu bâte.

- Eu îmi doresc pentru ţara mea, pentru poporul meu, pentru România, să avem succes. Eu îmi doresc o Românie prosperă care să aibă succes. Săptămâna viitoare voi declara anul 2019 anul recunoştinţei. Recunoştinţa pentru cei care au făcut posibilă marea schimbare din decembrie 1989.

- Umblă tot felul de politicieni şi încearcă să explice că aceste alegeri nu sunt atât de importante şi că referendumul nu e important deloc. Au promis PSD-iştii autostrăzi, spitale, salarii, nimic nu s-a realizat. Dar aţi auzit de modificarea legilor justiţiei? Nu. Dar asta au făcut. În loc să rezolve problemele ţării se ocupă să rezolve dosarele lui Dragnea. 

- PSD umblă peste tot şi înceacă să convingă lumea că vinovat este Klaus Iohannis şi Uniunea Europeană. Nu le e ruşine?

- Trebuie să mergem la cauza prost înţelesului naţionalism al PSD-ului. Mulţi români, un pic prea mulţi, s-au hotărât să lucreze în altă ţară europeană. Sperăm să se întoarcă cât mai mulţi dintre ei. Avem de-a face şi cu un euroscepticism. Este în creştere din cauza unor politicieni cum sunt cei din PSD care promit marea cu sarea, nu fac nimic, după care trebuie să caute un vinovat. PSD i-a minţit pe români şi acum caută vinovaţii la Bruxelles. Nu e penibil aşa ceva?

- Un partid din România face campanie cu un discurs anti-european. Penibil!

- Europa este despre oameni şi despre valori. Dacă facem politici, trebuie să facem politici pentru oameni. Orice altceva este greşit. Nu putem să facem Europa pentru altceva sau pentru altcineva decât pentru noi, pentru cetăţenii europeni. 

- Eu am mai făcut prezentare de carte dar aşa mulţi spectatori încă nu am avut. Vă mulţumesc!

Începe evenimentul în cadrul căruia preşedintele îşi lansează cartea EU.RO.

Ştirea iniţială: Lansarea face parte dintr-o serie de întâlniri cu cititorii, în întreaga ţară. "EU.RO. Un dialog deschis despre Europa" este un ghid ce prezintă sinteza istoriei Uniunii Europene, a instituţiilor care o definesc, a valorilor ei şi a principalelor provocări pe care le înfruntă în prezent. Totodată, cartea prezintă beneficiile pe care le are România, în contextul apartenenţei la proiectul comunitar.

Cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis va efectua şi o vizită oficială la noul sediul al municipalităţii ploieştene, unde va purta discuţii legate de administraţia publică locală, în contextul apartenenţei ţării noastre la Ununea Europeană.

VEZI VIDEO AICI

 

La finalul discuţiilor cu primarii din Prahova, preşedintele Klaus Iohannis a fost asaltat de către edilii care au ţinut să importalizeze momentul. Imaginile au fost surprinse şi distribuite pe Facebook de către Roberta Anastase: 


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24