Iohannis, apel de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, în care face apel la unitate şi solidaritate pentru construirea unei societăţi incluzive.

'Cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, fac apel la unitate şi solidaritate pentru construirea unei societăţi incluzive, în care toţi participanţii la viaţa comunităţii se bucură de şanse egale în dorinţa lor de a-şi valorifica pe deplin potenţialul', afirmă şeful statului în mesaj.

75.300 copii cu dizabilități

El arată că, în prezent, în România trăiesc peste 853.000 de persoane cu dizabilităţi, dintre care 75.300 sunt copii.

'Soarta lor ar trebui să preocupe societatea românească, mai ales în aceste vremuri extrem de dificile, în care pandemia de COVID-19 a accentuat dificultăţile cu care semenii noştri se confruntă zi de zi. Lucrurile nu se pot schimba peste noapte, dar putem milita cu toţii ca drepturile persoanelor cu dizabilităţi să fie apărate şi promovate mai bine, iar autorităţile au responsabilitatea să le asigure acestora accesul nemijlocit la sistemul social, la cel sanitar şi educaţional', spune Iohannis. Şeful statului subliniază că eforturile pentru a limita fenomenul de segregare şcolară trebuie intensificate, arătând că reprezintă o formă gravă de discriminare.

'Salut şi susţin iniţiativele care urmăresc crearea cadrului legal şi a instrumentelor care sprijină şcolile în eforturile integrării copiilor cu dizabilităţi în sistemul de învăţământ de masă', arată Iohannis. Preşedintele Iohannis precizează că autorităţile trebuie să se asigure că persoanele cu dizabilităţi primesc îngrijirile medicale de care au nevoie şi că accesul lor la viaţa comunităţii nu întâmpină nicio barieră.

'O societate devine mai puternică atunci când fiecărui membru al său îi este protejată libertatea şi îi sunt apărate drepturile. Egalitatea, incluziunea, toleranţa, solidaritatea, respectul faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale sunt pilonii oricărei societăţi democratice, iar persoanele cu dizabilităţi trebuie să beneficieze de şanse egale, de programe specifice de inserţie socială, să fie sprijinite şi să se bucure de servicii adaptate nevoilor lor. Segregarea şi discriminarea sunt incompatibile cu valorile democratice. O Românie în care politicile adresate persoanelor cu dizabilităţi reprezintă o prioritate este o ţară care apreciază şi respectă potenţialul extraordinar şi contribuţia fiecărei persoane în parte.

România a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi

De aceea, sprijin iniţiativele Guvernului privind creşterea şi diversificarea oportunităţilor, precum şi măsurile pentru siguranţa, protecţia şi sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi', spune şeful statului.

Iohannis arată că, în urmă cu un deceniu, România a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi şi că, deşi au fost făcute multe progrese, este în continuare nevoie de îmbunătăţiri legislative şi de o mai bună înţelegere a acestor probleme la nivelul societăţii.

'Flagelul discriminării şi al excluziunii sociale este profund nociv, pentru că o societate nu poate progresa în absenţa toleranţei şi a bunei convieţuiri. Un stat puternic este un stat care îşi protejează cetăţenii. Prin adoptarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă şi transpunerea principiilor acesteia în Strategia naţională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, ţara noastră a făcut paşi concreţi în direcţia asigurării bunăstării populaţiei şi susţinerii incluziunii persoanelor cu dizabilităţi', adaugă Iohannis. El subliniază că rămâne un partener de încredere pentru cei care cred în drepturile şi demnitatea umană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel