Ioan Rus susţine că referendumul s-a organizat pe cifrele corecte

ioan rus
ioan rus

Ioan Rus a explicat că cifrele pe care s-a organizat referendumul erau cele corecte. El a precizat că între alegerile locale şi referendum s-au tăiat din liste cetăţenii care nu aveau drept de vot. "Pe listele pentru referendum au fost 18.294.514 cetăţeni, cu 21.366 de persoane mai puţin".

"Ministerul Administraţiei şi Internelor a organizat în primăvară alegerile locale pe baza listelor electorale şi a calendarului aprobat de Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu. Atunci erau 18.315.880 de cetăţeni cu drept de vot în România. Modul în care au fost organizate alegerile locale nu a fost de natură să suscite extrem de multe critici din partea niciunui partid politic. De aceea considerăm că au fost bine organizate", a spus Ioan Rus.

El a adăugat că la scurt timp după alegerile locale au început pregătirile pentru referendum, iar listele electorale permanente au fost "curăţate" de persoanele care nu mai aveau drept de vot.

"La foarte scurt timp s-a organizat referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Prin efortul tuturor autorităţi publice locale, specialişti de la Direcţia de Evidenţă Informatizată şi Administrarea Bazelor de Date, aceste liste au fost curăţate de persoane care într-un fel sau altul nu mai aveau drept de vot, astfel încât pe liste pentru referendum au fost 18.294.514 cetăţeni, cu 21.366 de persoane mai puţin", a precizat Ioan Rus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel