Cele mai citite

Investiție de peste 17 milioane de lei la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați

spital

Au loc pregătiri pentru turnarea structurii de bază a noului pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați, informează Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean.

Pe șantierul noului pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase  "Sf. Cuvioasa Parascheva" din Galați sunt în plină desfășurare lucrările pregătitoare  pentru turnarea  structurii de bază (elevația) primei secțiuni a viitoarei clădiri. În paralel, se lucrează la egalizarea  terenului și la montarea armăturii metalice pentru fundația celei de-a doua secțiuni a construcției.

Noul pavilion, realizat printr-o investiție de 17,3 milioane de lei a Consiliului Județean Galați,  va avea o capacitate de 58 de paturi și va înlocui Pavilionul B, vechi de peste 100 de ani,  care nu mai corespunde standardelor tehnice și medicale actuale necesare desfășurării activităților spitalicești.

Unitatea nedicală, cu o suprafață de aproape 1.200 mp, va fi finalizată până la sfârșitul acestui an și va include cabinete dotate cu echipamente  de ultimă generație, saloane pentru pacienți și săli de tratament amenajate la cele mai înalte standarde.

Spitalul va fi dotat și cu un sistem automatizat de management (BMS), care va optimiza costurile de operare și va asigura controlul eficient al climatizării, încălzirii și iluminatului.

Reconstruim din temelii sistemul de sănătate din județul Galați", a precizat președintele PSD al Consiliului Județean.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close