Prof. dr. Mihai Manea avertizează că incertitudinea globală este ridicată, tensiunile politice cresc, iar viitorul arhitecturii de securitate din Europa este nesigur.
Întrebat încotro se îndreaptă lumea, prof. dr. Mihai Manea, inspector școlar specialitatea istorie la ISMB și președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România APIR - Clio, a explicat că direcția lumii este nedefinită și că depinde de acțiunile oamenilor și ale politicienilor.
Potrivit profesorului, lipsa consensului între extremele politice și împărțirea lumii în sfere de influență pot duce la apariția unor tensiuni majore și chiar a unui nou război rece.
„În romanul Moromeții și în filmul Moromeții, în prima parte, din 1986, există o scenă în care Moromete îl duce cu căruța la gară pe Niculae și în mijlocul unei păduri, într-o atmosferă cețoasă, se oprește și îi pune celebra întrebare: „Niculae, unde mergem noi, domnule?”. Întrebarea depășește cadrul din roman. Ea se referă la lume, care este sensul lumii. Trăim într-o lume răvășită de crize teribile, de războaie, de un proces de remodelare care nu știm unde va duce. Se vorbește de pericolul războiului, de o nouă cursă a înarmării. Ce facem? Unde merge lumea aceasta?”, a întrebat Sorin Ivan, decan și director al revistei Tribuna Învățământului.
„Este foarte greu de răspuns unde merge lumea asta. Merge către ceva nedefinit. Depinde foarte mult de oameni, de noi, dar și de politicieni, să încerce să înțeleagă că extrema dreaptă și blamarea stângii, deci lipsa unui consens, a unui compromis este dezastruoasă.
Împărțirea lumii în sfere de influență va antrena enorm de multe lucruri, cu siguranță un nou război rece, dar nu e războiul rece obișnuit, cel pe care l-am cunoscut, pe care probabil cercetătorii îl vor analiza”, a spus prof. dr. Mihai Manea.
VEZI ȘI: Suveranism versus europenism, o capcană? Ce este, de fapt, suveranismul / video
Prof. dr. Mihai Manea a vorbit, de asemenea, despre pericolul ridicat de război și a ridicat întrebări referitoare la noua arhitectură de securitate din Europa.
„Se vorbește despre pericolul de război. Zilele trecute, un corespondent al The Times spunea clar că niciodată nu a văzut și nu a simțit pericolul de război atât de pronunțat în Europa ca acum.
Ministrul Apărării german spune de câțiva ani că Europa trebuie să se pregătească de un război. Știți care e marea întrebare? Cum va arăta noua arhitectură de securitate a Europei dacă se încheie pacea asta între Ucraina și Rusia? Ce se va întâmpla cu Rusia? Îl vom primi din nou pe Putin în vizite oficiale la Berlin, la Paris, la Madrid? Doamne... Nimeni nu știe”, a spus prof. dr. Mihai Manea la emisiunea DC Edu, de pe DC News, DC News TV și Părinți și Pitici.
VEZI ȘI: Alarmă în educație: Ce cuvânt caută tinerii pe Google
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News