Incendii Australia. Ministrul Mediului: Intervenția omului și-a pus amprenta

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a reacționat cu privire la situația din Australia provocată de incendiile puternice care au loc încă din luna septembrie.

„Când te confrunți cu tragedii de asemenea proporții, cuvintele sunt de prisos! Din păcate, nimeni nu îi poate readuce la viață pe cei care au căzut victime în lupta cu incendiile de vegetație care au făcut prăpăd la nivel global. Nimeni nu poate face nimic pentru cele peste 500 de milioane de animale și păsări care au murit doar în Australia, multe specii protejate, multe pe cale de dispariție, multe habitate naturale distruse ireversibil. Din Spania și Grecia, până în Amazon, Siberia și iată Australia, intervenția omului și-a pus amprenta, iar dacă acum 10-15 ani schimbările climatice de la nivel mondial erau privite drept scenarii SF, iată că doar anul acesta s-au dovedit realități tragice", a scris Costel Alexe pe Facebook.

Ministrul Mediului subliniază că se poate reduce, prin puterea propriului exemplu, impactul nociv pe care acțiunea directă a omului p are asupra naturii.

„Nimeni și nimic nu poate schimba trecutul, dar putem, prin eforturi conjugate și prin puterea propriului exemplu să reducem impactul nociv pe care acțiunea directă a omului o are asupra naturii și mediului înconjurător! Preocupările și pozițiile publice pe care le-am avut în ultimii ani sunt rodul principiilor în care cred și culturii în care am crescut și încă am încredere că putem schimba în bine lucrurile pentru noi și generațiile viitoare!", a adăugat Alexe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel